Ministerul Apărării Naționale va demara, în anul 2017. o nouă acțiune de modernizare a Bazei 71 Aeriană de la Luna, de lângă Câmpia Turzii, a declarat, sâmbătă, secretarul de stat Mircea Dușa, citat de Agerpres.
Prezent la mitingul aviatic care se organizează, din 2013, la baza de la Luna, Mircea Dușa, fost ministru al Apărării, a precizat că planul de modernizare face parte dintr-un program mai amplu care a vizat și aerobaza de la Fetești, unde lucrările au început în 2014, precum și cea din București, unde proiectul va fi finalizat în acest an.
"Vom demara în acest an un alt proiect de modernizare a bazei de aici de la Câmpia Turzii, aceasta însemnând modernizarea pistei, construcția de noi hangare pentru avioane și mentenanță, dublarea capacității de depozitare a combustibilului și extinderea platformei de parcare cu portanță foarte mare, adică și pentru avioane C17", a precizat Dușa.
El a adăugat că MApN are și alte proiecte care privesc Forțele Aeriene, având în vedere alocarea a 2% din PIB pentru Apărare.
Mircea Dușa a vizitat, sâmbătă, principalele spații de pregătire amilitarilor și a stat de vorbă cu personalul bazei aeriene, unde piloții români și americani se antrenează pentru executarea principalelor misiuni de apărare a spațiului aerian, inclusiv cele de poliție aeriană.
La Baza 71 Aeriană de lângă Câmpia Turzii a avut loc, sâmbătă, un miting aviatic la care au participat peste 7.000 de persoane.