Preşedintele executiv al campioanei României de baschet masculin vrea să dedice mai mult timp familiei, dar nu găseşte încă persoana potrivită să-i ia locul.
Preşedintele executiv al echipei de baschet masculin „U” Mobitelco BT Cluj, Mircea Cristescu, a vorbit, în exclusivitate pentru România Liberă – Ediţia de Transilvania, de proiectul pe care l-a dezvoltat la Cluj, de viitorul campioanei României, dar a explicat şi de ce a rămas în această funcţie, deşi în vară a vrut să se retragă.
Domnule Cristescu, „U” Mobitelco a reuşit să câştige campionatul după o lungă aşteptare. A fost o surpriză plăcută sau mai degrabă un lucru ce trebuia să se întâmple în 2011?
Mircea Cristescu: Primul si primul lucru care m-a interesat când am venit la „U” Mobitelco a fost să jucăm un baschet de calitate. Dacă joci baschet de calitate, susţinut de muncă şi seriozitate, nu ai cum să nu reuşeşti. Ne-a luat ceva timp, dar am câştigat, deşi alţii ziceau că niciodată nu vom putea. Cred că surpriză e prea mult spus. Am avut speranţe mari, într-adevăr, dar cel mai important este că am crezut că putem deveni campioni. Marele merit al echipei, al băieţilor, a tot ce înseamnă „U” Mobitelco este că până la urmă au învăţat că, atunci când cred cu adevărat, pot. Şi asta s-a întâmplat. Au crezut şi au câştigat.
E mai greu să aperi un titlu decât să-l câştigi?
M.C.: E mult mai greu. Le-am spus băieţilor în felul următor: întotdeauna, oriunde veţi merge în ţară, toată lumea va dori să vă bată. Ba mai mult, o să joace cu voi mult mai bine decât de obicei. Factorul psihologic nu există. Dacă pierd, e normal, dar dacă înving e senzaţional. Trebuie să te pregăteşti, dar doar crezând în tine foarte tare, că eşti foarte bun, muncind, dublând totul, poţi reuşi. E mult mai complexă treaba. Fiecare, antrenor, jucător, oficial, trebuie să-şi aducă un aport de 100% ca să facem asta. Va fi greu în acest an şi pentru că echipele s-au întărit. Noi avem, în plus, şi Eurochalleng-ul foarte puternic şi foarte obositor. Numai decalajul orar faţă de Krasnoyarsk este de şapte ore.
Tentative de retragere
Acum trei ani aţi vrut să ieşiţi din baschet. Vă bucuraţi acum că aţi rămas?
M.C.: Atunci am zis că mă retrag din punct de vedere al echipei, din funcţia de preşedinte executiv. Imediat, domnul Nica (Valentin Nica – preşedintele echipei) a făcut un gest de onoare şi a zis că pleacă şi el. Am avut discuţii grele două-trei zile atunci şi nu doar cu el. Dar recunosc că domnul Nica m-a întors, deşi, de obicei, nu întorc deciziile pe care le iau în viaţă. Dar atunci simţean că eram un fel de Don Quijote, că muncesc fără să obţin nimic, un fel de Meşterul Manole. Se vedea clar că aveam valoare mai mare şi nu reuşeam ceea ce ne propuneam, iar în aceste condiţii am zis că nu mai pot. Am vrut să-mi dau demisia şi din biroul federal. Nu mai dorim valoare, ci doar să câştigăm. Ambiţiile sunt bune, dar doar atunci când sunt constructive.
Ştiu că aveţi un centru dezvoltat de copii şi juniori…
M.C.: Avem cel mai puternic centru de copii şi juniori. „U” Mobitelco e un proiect de succes, este mult suflet pus cu ştiinţă adunată în zeci de ani, cu dorinţă, cu pasiune şi cu multă putere financiară de-a lungul timpului, în special din partea Mobitelco, dar şi a celorlalţi parteneri ai noştri. Am o dambla, datorită experienţei pe care am trăit-o, că putem întări caracterul copiilor, să ridice capetele din pământ. Dacă faci ceva, trebuie să faci bine. La juniori, un copil sub nota 8 nu mai vine la antrenament până nu îşi îndreaptă nota. Avem 14 grupe de juniori şi mulţi copii sunt premianţi la şcoală. „U” Mobitelco e un proiect de succes şi îi face şi pe cei care nu cred asta să creadă. Finalitatea acestui proiect este să rămână ceva după noi şi sper ca în câţiva ani să avem un Krstanovic sau un Dykes românesc.
Cât mai puteţi să mergeţi mai departe cu aceste proiecte? Şi la juniori şi la seniori?
M.C.: Sincer, de anul ăsta nu am vrut să mai stau. Nu m-am simţit obosit, dar mă simt dator faţă de fiul meu şi de familia mea pentru că el creşte şi îmi doresc să creştem împreună, nu să mă vadă doar în poze. Acesta ar fi fost principalul motiv pentru care nu aş mai fi continuat. Nu voiam să las totul, ci doar să găsesc pe cineva în locul meu, iar eu să mă focusez mai mult pe dezvoltarea bazei de copii şi juniori, dar încă nu am găsit persoana ideală pentru aşa ceva. Domnul Ienac, Dumnezeu să-l ierte, era ideal pentru asta.
