Shell, principala companie petrolieră europeană, a anunţat abandonarea explorărilor în Alaska, precizând că rezervele de gaz şi de petrol par „clar dezamăgitoare”.
Societatea anglo-olandeză şi-a comunicat decizia după ce a investit 7 miliarde dolari în ultimul deceniu. Nu este prima care se retrage din Arctica, regiune adesea prezentată ca „pământul făgăduinţei” pentru companiile petroliere, dar după ce a suscitat interesul acestor companii şi al ţărilor riverane Oceanului Arctic, rezervele petroliere şi de gaz par „dezamăgitoare”.
Retragerea gigantului Shell survine după alte „abandonuri” – în 2011, compania rusă Rosneft şi cea britanică BP au oprit explorarea în jurul insulei Sahalin (Siberia orientală) şi apoi cele două firme au pus capăt asocierii lor pentru că nu reuşiseră să descopere rezerve importante. Forajele în Marele Nord au fost luate în considerare din punct de vedere economic la mijlocul anilor 2000, când barilul de petrol începea să depăşească pragul de 50 dolari. Politicile naţionaliste ale ţărilor producătoare ca Rusia sau Venezuela şi problemele de securitate din Irak şi Nigeria au complicat accesul la principalele resurse, în timp ce cererea de energienu înceta să crească. În acelaşi timp, topirea banchizelor, deschizând noi rute maritime, şi performanțele tehnologice permiteau exploatarea zăcămintelor offshore prin puţuri atrăgând statele frontaliere şi grupurile petroliere.
Potrivit IFP Energies Nouvelles, fostul Institut francez al Petrolului, rezervele „dovedite” la nord de Cercul Polar se ridicau la 90 miliarde barili şi încă 318 miliarde în gaz în echivalent de petrol, echivalentul a 13-30% din rezervele mondiale. Entuziasmul pentru aceste puţuri potenţiale la mijlocul anilor 2000 şi începutul anilor 2010, când petrolul depăşea 100 dolari barilul, a scăzut o dată cu preţul.
Un studiu al Institutului de geofizică american (USGS) şi estimările Centrului de cercetări asupra climatului norvegian arată că ponderea hidrocarburilor provenite din Marele Nord în producţia energetică mondială va scădea simţitor până în 2050. Producţia de petrol în Arctica ar urma să reprezinte 8% din producţia mondială în 2050, faţă de 10% în 2010. Renunţarea companiei Shell, care era în avans în acest domeniu, este revelatoare pentru dificultăţile forării în Arctica. Companiile petroliere pot opera doar câteva luni, în vară, operaţiunile sunt foarte costisitoare din cauza numeroaselor precauţii ce trebuie luate şi trebuie rezolvate probleme ca icebergurile în derivă care ameninţă platformele, arată analistul Denis Florin, asociat la -Lavoisier Council.
Rutele maritime
Interesul economic al zonei nu rezidă doar în rezervele de hidrocarburi, ci şi în rutele maritime din Nord – calea cea mai rapidă între Europa şi Asia. Topirea progresivă şi continuă a banchizei de gheaţă deschide noi căi maritime. Cu actualul traiect, via Canalul de Suez, o călătorie Le Havre-Tokio are o lungime de 20.500 km, faţă de 14.500 km trecând prin nordul Rusiei. Ruta Nord-Est, care leagă coasta nordică a Siberiei, este deschisă din 1935. În schimb, trecerea Nord-Vest, care traversează insulele Marelui Nord canadian, nu este liberă decât din 2007. A trebuit aşteptat anul 2010 pentru a vedea primul cargo de mare tonaj care s-a aventurat departe de orice bază de realimentare. Adică, în caz de avarie sau probleme tehnice, nava este practic singură în lume.
