Data de 31 august a marcat in Malaiezia semicentenarul "Merdeka" – obtinerea independentei dupa mai mult de 400 de ani de colonialism. Poate ca lupta pasnica, nonviolenta a malaiezienilor nu s-a bucurat de atentia de care a avut parte miscarea lui Mahatma Gandhi in India, dar ceea ce a realizat Malaiezia de atunci este absolut impresionant si poate servi lumii intregi atat ca lectie de economie, cat si ca model de constructie a unei societati dinamice, multirasiale, multietnice si multiculturale.
Cifrele vorbesc de la sine. Atunci cand a devenit independenta, Malaiezia era una din cele mai sarace tari ale lumii. Conform cu putinele date relevante serioase, PIB-ul Malaieziei (in termeni de paritate a puterii de cumparare) era comparabil cu cel din Haiti, Honduras si Egipt si cu circa 5% mai mic decat cel al Ghanei. Astazi, venitul pe cap de locuitor din Malaiezia este de 7,8 ori mai mare decat cel din Ghana, de peste 5 ori mai mare decat cel din Honduras si de peste 2,5 ori mai ridicat decat cel al Egiptului. In materie de crestere economica, Malaiezia este in plutonul fruntas, alaturi de China, Taiwan, Coreea de Sud si Thailanda.
Mai mult decat atat, de beneficiile cresterii a profitat societatea malaieziana in ansamblul ei. Pana in 2010 statul vrea sa elimine saracia acuta, iar rata generala a saraciei a scazut la 2,8%. Malaiezia a reusit intr-un mod remarcabil sa reduca decalajul economic ce separa diversele grupuri etnice si a facut asta nu prin plafonarea veniturilor mari, ci prin ridicarea celor scazute.
O componenta insemnata a succesului in reducerea saraciei a fost capacitatea sporita de creare de locuri de munca. In timp ce somajul este o problema in cea mai mare parte a lumii, Malaiezia importa forta de munca. In cei 50 de ani de independenta, au fost create peste 7,2 milioane de locuri de munca: o crestere de 261%, care ar echivala in SUA cu un plus de 105 milioane de locuri de munca.
Existau totusi destule motive pentru ca lumea sa NU se astepte la un asemenea succes. Exact in perioada in care Malaiezia isi cucerea independenta, economistul Gunnar Myrdal, laureat al premiului Nobel, prezicea in cartea sa Drama Asiatica – volum cu certa influenta in acea perioada – un viitor sumbru pentru regiune.
Malaiezia dispune de resurse naturale bogate, dar – cu mici exceptii – asemenea tari sunt lovite de asa-numitul "blestem al resurselor naturale": statele respective nu doar ca nu performeaza conform asteptarilor, ci merg chiar mai rau decat cele fara un asemenea avantaj. Desi resursele naturale ar trebui sa usureze crearea unei societati mai juste, tarile care dispun din plin de resurse naturale sunt in medie caracterizate printr-o mai mare inegalitate.
In alta ordine de idei, societatea malaieziana multirasiala si multiculturala comporta un potential de risc mai mare in ceea ce priveste conflictele civile. Evolutii conflictuale au putut de altfel fi constatate in alte state multietnice si bogate in resurse, in momentul in care un grup etnic incerca sa acapareze resursele pentru sine. In multe cazuri, minoritatile se straduiau din plin pentru a se bucura de beneficiile bogatiei, in dauna majoritatii – un exemplu in acest sens ar fi Bolivia, una din multele tari bogate cu multi oameni saraci.
O data cu independenta, Malaiezia s-a confruntat insa si cu o insurgenta comunista. Malaiezia trebuia sa castige "mintile si inimile" oamenilor din zona rurala, ceea ce insemna un transfer al beneficiilor economice si o minimizare a "daunelor colaterale" pentru civilii nevinovati – iata o lectie pentru administratia Bush in Irak, asta daca ar fi dispusa sa asculte pe cineva din afara cercului sau inchis.
Malaiezia a mai avut de suportat si o a treia lovitura. Tot vorbind despre "povara omului alb", puterile europene au facut foarte putin pentru a imbunatati conditiile de viata din tarile pe care le controlau. Scaderea dramatica a ponderii Indiei in PIB-ul global atunci cand se afla sub dominatie britanica este doar exemplul cel mai vizibil – la momentul respectiv, Marea Britanie a introdus legi comerciale gandite sa favorizeze producatorii britanici de textile in dauna celor din colonia sa.
Tactica de tip "divide et impera" aplicata de puterile coloniale a permis unor populatii mici din Europa sa stapaneasca asupra unui numar mare de oameni din afara continentului, exploatand resursele si investind doar putin in capitalul uman si social de care era nevoie pentru o societate economic profitabila, democratica si in stare sa se autoguverneze. Cele mai multe dintre fostele colonii au avut nevoie de cateva decenii pentru a depasi aceasta mostenire.
si atunci cum isi explica un economist succesul malaiezian? Economic vorbind, Malaiezia a invatat mult de la vecinii sai. Prea multe foste colonii s-au indreptat spre Rusia si comunism, respingand mostenirea coloniala. Malaiezia a adoptat insa un curs alternativ intelept si s-a orientat inspre tarile de succes din Asia de Est. A investit masiv in educatie si tehnologie, a stimulat o rata ridicata a economisirii si a adoptat politici macroeconomice sanatoase.
Malaiezia a admis, de asemenea, ca succesul presupune ca guvernul sa-si asume un rol activ. A evitat schematismul ideologic si a tratat recomandarile externe cu pragmatism. In perioada crizei financiare din 1997 s-a abtinut de la adoptarea politicilor FMI – si ca atare a avut cea mai scurta si mai putin profunda cadere din toate tarile afectate. Atunci cand si-a revenit, sistemul economico-financiar al Malaieziei nu era grevat de datorii si companii falimentare, tare de care sufereau statele vecine ei.
Evident ca succesul nu a tinut doar de factorul economic: daca Malaiezia ar fi urmat recomandarile FMI in materie de politici publice, ar fi sfasiat textura sociala tesuta in ultimele patru decenii.
Din aceste motive, succesul Malaieziei ar trebui studiat atat de cei care cauta prosperitate economica, cat si de cei care incearca sa inteleaga cum lumea noastra poate convietui nu doar in spiritul tolerantei, ci si in cel al respectului si al impartirii eforturilor pentru atingerea unor obiective comune.
Joseph Stiglitz este laureat al Premiului Nobel pentru Economie. Ultima sa carte este Making Globalization Work.
Copyright: Project Syndicate, 2007. www.project-syndicate.org
