12.2 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialMiracol marca CSV 2004 Tomis

Miracol marca CSV 2004 Tomis

Constănţencele au reuşit să se impună în faţa puternicei formaţii ruse, Dinamo Krasnodar, în sferturile Cupei CEV, după un meci dramatic.

Aproape două ore şi jumătate a luptat echipa de volei feminin CSV 2004 Tomis Constanţa pentru a-şi trece în palmares o nouă victorie mare pe plan european. Gruparea de la malul mării a jucat, marţi seara, pe propriul teren, în compania rusoaicelor de la Dinamo Krasnodar. La fel ca la finalul anului trecut, când învingea pe Volley Bergamo, echipa pregătită de Darko Zakoc s-a ridicat la valoarea unei formaţii de top de pe „bătrânul continent” şi s-a impus la capătul unui meci dramatic, cu scorul final de 3-2.

Gazdele au început bine şi au trecut în avantaj după 25-23 în actul secund. Rusoaicele au replicat imediat şi au restabilit egalitatea la seturi (24-26). Tomis a trecut o dată în plus în avantaj după 25-21 în parţialul trei, dar oaspetele au trimis meciul în decisiv, câştigând actul patru cu 25-22.

În decisiv, Tomis a reuşit să se impună cu 15-13 şi a obţinut astfel un succes comparabil cu cel în faţa multiplei campioane a Italiei şi a Europei, Volley Bergamo, succes care s-a consemnat în Liga Campionilor.

La finalul partidei de vis de marţi seara, căpitanul echipei de pe litoral, Claudia Gavrilescu, a declarat: „A fost un meci foarte dificil, în care favorite erau adversarele, dar în cele din urmă victoria ne-a aparţinut nouă. Ne bucură că am câştigat şi victoria aceasta ne dă multă încredere pentru viitoarele partide, încredere ca echipă şi încredere pentru fiecare jucătoare în parte”. Căpitanul Tomisului a fost completat de tehnicianul echipei, care consideră victoria un succes important pentru voleiul românesc. „Spuneam înaintea acestui meci că va fi un eveniment foarte important pentru voleiul din România şi mă bucur că fetele mele sunt cele care au obţinut o mare victorie”, a declarat Darko Zakoc.

Partida retur a dublei cu Dinamo Krasnodar va avea loc pe 1 martie.

Calcule pentru semifinale

Succesul de la Constanţa nu face neapărat din CSV principala favorită a dublei. „Sirenele” au nevoie de un succes şi în Rusia pentru a se califica în careul de aşi al competiţiei. Sistemul de calificare face ca meciul tur să nu aibă o importanţă foarte mare, echipa ce tinde spre calificare fiind nevoită să se impună în ambele partide, astfel că setaverajul nu mai este luat în calcul. Există însă posibilitatea ca echipa de pe litoral să se califice şi dacă va câştiga un set, cel „de aur”. În cazul în care două echipe îşi împart victoriile într-o dublă continentală, se dispută, la finalul returului, un „set de aur”. Tot ce s-a întâlmpat înaintea acelei manşe nu mai contează şi cine se impune se califică mai departe.

2 victorii a reuşit Tomis în actuala stagiune europeană, ambele în faţa unor echipe celebre.

Cele mai citite

Populația conectată la sistemul public de alimentare cu apă a crescut, dar milioane de oameni sunt în continuare fără acces

Anul trecut, un număr de 14,7 milioane de persoane din România erau conectate la sistemul public de alimentare cu apă, reprezentând 77,1% din populația...

VIDEO Ninge pe cel mai înalt drum din România. Lucrătorii de la Drumurile Naționale acționează cu utilaje de deszăpezire

Ninge pe cel mai înalt drum din țară, Transalpina, iar lucrătorii de la Drumurile Naționale acționează pentru îndepărtarea zăpezii. Stratul de zăpadă este de 1...

Avertizare Cod Portocaliu de inundații emis pentru șase județe

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare de Cod Portocaliu de inundații, valabilă pe 30 septembrie, pentru râurile...
Ultima oră
Pe aceeași temă