Un cuplu american Kelley şi Aaron McKissack s-au luptat timp de trei ani să poate avea un copil, însă soarta nu le-a fost prea darnică. După ce Kelley a suferit trei pierderi de sarcină, mama sa, în vîrstă de 53 de ani, s-a oferit să devină mamă surogat. Fox 4 News citează reprezentanţii Centrului Medical din Plano, Texas, care au precizat că mama tinerei de 28 de ani care nu a putut duce la termen sarcina şi-a asumat acest rol pentru fiica ei, sub supraveghere medicala strictă. După o serie de teste, Tracey a primit embrioni de la fata ei, care au fost implantaţi cu succes în aprilie 2015.
Miercuri, prin operaţie cezariană, a venit pe lume micuţa Kelcey, fiică şi totodată nepoată a aceleiaşi femei. Fetiţa este sănătoasă şi cântăreşte aproape 3 kg. Într-o conferinţă de presă, întrebată de ce a acceptat să devină mamă surogat pentru propria-i fiica, Tracey a mărturisit că a avut o sarcină uşoară mai ales în trimestrul al II-ea şi că şi-a luat rolul în serios, chiar dacă i-a fost dificil emoţional. Dar a fost un real avantaj faptul că locuieşte aproape de fiica ei, la 20 de minute distanţă, fapt ce i-a permis treacă împreună peste toate provocările acestei sarcini, inclusiv peste comentariile acide ale vecinilor sau oamenilor de pe stradă.
Acum familia este fericită, mai ales că proaspăta bunică-mămică mai are un nepoţel din partea fiului său. Tracey le-a declarat jurnaliştilor că intenţionează să-i spună adevărul micuţei despre felul în care a apărut pe lume, pentru a şti că a fost un copil dorit şi născut printr-o minune.