5.4 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialMinistrul Relu Fenechiu, condamnat la 5 ani inchisoare cu EXECUTARE, plus 3...

Ministrul Relu Fenechiu, condamnat la 5 ani inchisoare cu EXECUTARE, plus 3 ani pedepsă complementară. El a DEMISIONAT de la Transporturi

 Ministrul Transporturilor Relu Fenechiu a fost CONDAMNAT în dosarul „Transformatorul”  de instanţa supremă la cinci ani închisoare cu EXECUTARE şi la trei ani pedeapsa  complementară de interzicere a unor drepturi.

Infracţiunile pentru care a fost condamnat sunt complicitate la abuz in serviciu, imputându-i-se  săvârşirea  a 46 fapte materiale de corupţie. 

Pedeapsa complementară începe imediat după eliberarea din închisoare şi înseamnă interzicerea unor drepturi ca cele de a alege şi a fi ales sau de a fi numit într-o funcţie publică.

Citeşte şi Reacţia lui Antonescu după condamnarea lui Fenechiu: Nu regret că l-am susţinut

Decizia a fost luată în UNANIMITATE de cei trei judecători ai instanţei supreme, respectiv de judecătorii Francesca Vasile, Iulian Dragomir şi Mirela Sorina Popescu.

 Este pentru prima dată când un ministru în FUNCŢIE este condamnat pentru corupţie. Moral era ca el  să nu fie numit ministru tocmai pentru că avea un dosar de corupţie pe rol.

Pentru că a fost numit pe funcţia de ministru, deşi era învinuit pentru fapte de corupţie, România a fost criticată în rapoartele de ţară ale Comisiei Europene.

Citeşte şi Traian Băsescu a semnat revocarea lui Relu Fenechiu

Avocatul lui Relu Fenechiu, Gheorghe Mateuţ,  a anunţat că a făcut recurs împotriva condamnării. Recurs a făcut şi DNA, care a cerut o pedeapsă de 15 ani închisoare, plus un spor de pedeapsă din cauză că Fenechiu a săvârşit 46 de fapte materiale de corupţie.

Fenechiu şi-a dat DEMISIA din funcţia de ministru al Transporturilor. Interimatul va fi asigurat de premierul Victor Ponta.

Fostul ministru al Transporturilor  a anunţat că  NU îşi va da demisia din Parlament.

Chiar dacă Fenechiu  îşi dă demisia din Parlament, după modelul Dan Voiculescu, el va fi judecat tot de Înalta Curte deoarece a fost deja condamnat de instanţa de fond. Cu alte cuvinte, FENECHIU NU scapă de instanţa supremă, care este mult mai exigentă decât  instanţele inferioare.

In rezumat, în dosarul „Transformatorul”, Relu Fenechiu, fratele său Lucian Fenechiu şi unul dintre partenerii de afaceri, Bogdan Damian, au fost trimişi în judecată pentru 39 de infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu cu consecinte DEOSEBIT DE GRAVE  şi 7 acuzaţii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. În total: 46 de infracţiuni.

Ei au cumpărat de la fiare vechi (de la un bulibaşă) componente de transformatoare, le-au vopsit şi le-au vândut la SISEE Electrica Moldova cu preţuri mari, ca şi cum ar fi fost noi. Directorii SISEE , care au aprobat cumpărarea pieselor, au primit pedepse mai mari decât fraţii Fenechiu. 

Cine a mai fost condamnat şi ce bunuri rămîn sub sechestru


Aceeaşi pedeapsă de cinci ani închisoare cu executare au primit-o Lucian Fenechiu, fratele lui Relu Fenechiu, precum şi asociatul acestora, Relu Bogdan, tot pentru săvârşirea a 46 de acte materiale. Cei doi au primit şi ei pedeapsa complemntară de trei ani de interzicere a unor drepturi.

Au mai fost condamnaţi, dar  la pedepse mai mari, conducătorii SISEE Electrica Moldova : Ioan Turbatu  director general, la 6 ani inchisoare pentru abuz in formă calificată, plus  o pedeapsă complementară de cinci ani; Petru Andronache , director comercial, la 7 ani inchisoare pentru abuz in serviciu, plus o pedeapsă complementară  de cinci ani, Ion Mărghidan, director -la şase ani închisoare, plus cinci ani pedeapsă complementară .

Deciziile nu sunt definitive.

Instanta îi obligă pe inculpaţi la plata a  peste 6,327 milioane lei noi, prejudiciu creat bugetului de stat. A fost menţinut sechestrul asigurator  pe bunurile condamnaţilor : case, conturi bancare, maşini.

Am ataşat articolului decizia completă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

______________

Instanţa supremă, formată din tei judecători, este aşteptată să anunţe vineri decizia în dosarul „Transformatorul” al ministrului Relu Fenechiu, după ce, la ultimul termen, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut pedeapsa maximă pentru acesta şi ceilalţi inculpaţi, care este de 15 ani de închisoare cu executare.

Pe deasupra, procurorii au cerut un spor de pedeapsă deoarece Fenechiu este acuzat de 46 de fapte penale, faptele fiind săvârşite prin abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu cu CONSECINŢE deosebit de GRAVE.

Verdictul ar urma să fie făcut public la ora 15.00. Decizia nu va fi una definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Completul de cinci magistraţi al instanţei supreme.

Cu o zi înainte de anunţarea verdictului, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a transmis  presei un comunicat în care a susţinut că nu este vinovat.

In dosarul „Transformatorul”, Relu Fenechiu  este acuzat că, prin firmele sale, a cumpărat transformatoare  vechi, pe care le-a vopsit şi le-a revândut către SISSE Electrica Moldova, cu preţuri foarte mari, ca şi cum ar fi fost noi. La licitaţii ar fi participat doar firme controlate de Fenechiu, susţin procurorii DNA. 

Fenechiu a declarat că, dacă va fi condamnat, îşi va da demisia din funcţia de ministru.

Completul care judecă dosarul „Transformatorul”, formată din preşedintele Francisca Vasile, Ilie Iulian Dragomir şi Mirela Sorina Popescu, a respins, la termenul anterior, toate probele şi excepţiile invocate de avocaţii lui Fenechiu şi ai celorlalţi inculpaţi.

Tot atunci, procurorul de şedinţă a cerut instanţei supreme condamnarea lui Relu Fenechiu şi a celorlalţi inculpaţi din dosarul „Transformatorul” la pedepse cu închisoarea cu executare orientate spre maxim, pentru infracţiunile de care aceştia sunt acuzaţi, pedeapsa maximă fiind de 15 ani.

De asemenea, procurorul DNA a solicitat ca inculpaţii să plătească despăgubiri civile. Astfel, procurorul a cerut ca Ioan Turbatu, Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu şi Mihai Bogdan Damian să plătească, în solidar, 3,3 milioane de lei, plus TVA, iar Ion Mărghidan, în solidar cu Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu şi Mihai Bogdan Damian, alţi 2,2 milioane de lei.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu anunță finalizarea și punerea în trafic a încă 250 km de drum de mare viteză în 2025

În prezent, România beneficiază de o rețea rutieră de mare viteză de 1.280 km Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România continuă să accelereze...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă