-2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialMinistrul polonez al apărării şi-a dat demisia, în urma raportului referitor la...

Ministrul polonez al apărării şi-a dat demisia, în urma raportului referitor la Smolensk

Bogdan Klich, ministrul apărării din Polonia, ţară aflată la preşedinţia Consiliului UE, şi-a dat demisia vineri, după ce un raport al guvernului referitor la accidentul de la Smolensk, în care şi-a pierdut viaţa preşedintele Kaczynski, a identificat erori din partea echipajului avionului militar, potrivit NewsIn.

Potrivit Radio Polonia, premierul Donald Tusk a anunţat că a aprobat demisia ministrului apărării şi a numit deja un înlocuitor în fruntea Ministerului Apărării în persoana lui Tomasz Siemoniak, care era viceministru de interne.

Demisia lui Klich, despre care se vorbea mai de mult, intervine cu mai puţin de trei luni înainte de alegerile parlamentare în care Platforma Civică, partidul de centru condus de Donald Tusk, este considerat favorit. Analiştii sunt însă de părere că demisia oficialului polonez nu va avea un impact foarte mare asupra electoratului.

„Am acceptat demisia lui Klich pentru că simţeam că prezenţa lui în Ministerul Apărării ar fi împiedicat implementarea recomandărilor raportului”, a declarat Donald Tusk într-o conferinţă de presă. El a spus că însuşi Klich i-a explicat acest lucru.

Tusk a afirmat că apreciază gestul lui Bogdan Klich, pe care l-a numit „un om de onoare”, şi a subliniat că nu înseamnă că îl consideră vinovat pentru catastrofă. „Revine Parchetului să vorbească de eventuale responsabilităţi”, a adăugat premierul.

Şeful Parchetului militar declarase marţi că vor fi formulate „capete de acuzare” la adresa unor militari polonezi, fără a da nume. Este posibil să fie vorba despre cei care au organizat zborul militar şi cei care au asigurat antrenamentul piloţilor.

Ministrul de interne Jerzy Miller a prezentat vineri rezultatele mult aşteptatei anchete a guvernului polonez referitoare la accidentul aviatic din 10 aprilie 2010 de la Smolenk, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele de atunci al Poloniei, Lech Kaczynski, soţia lui şi alţi 94 de demnitari care mergeau în Rusia, la comemorarea masacrului de la Katyn.

Raportul polonez ajunge la concluzia că există o vină împărţită între polonezi şi ruşi în ceea ce priveşte pregătirea cursei. Cooperarea între membrii echipajului a fost proastă, nu cunoşteau suficient de bine zona de aterizare, supervizarea a fost deficitară, iar pregătirea oamenilor la fel, a declarat ministrul Jerzy Miller. Echipajul n-ar fi trebuit să zboare la altitudinea la care zbura în momentul accidentului.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă