10 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăSpecialMinistrul MApN s-a plans de ziaristii care au scris despre averea sa

Ministrul MApN s-a plans de ziaristii care au scris despre averea sa

Ministrul Apararii Nationale, Teodor Atanasiu, a asistat ieri la ceremonia de plecare a Batalionului 280 Infanterie din Focsani in misiunea „Antica Babilonia” din Irak. Ministrul Atanasiu a fost insotit de seful Statului Major al Armatei Romane, Eugen Badalan, care si-a exprimat convingerea ca si de data aceasta militarii romani se vor ridica la nivelul asteptarilor.

Printre oficialiatile locale care au participat la acest eveniment s-au numarat prefectul Ion Oprea, precum si senatorii Jan Vraciu si Angel Talvar. Militarii care pleaca in aceasta misiune vor intra in subordinea unei brigazi italiene. Ei vor trebui sa asigure paza si protectia unor obiective militare din Irak. Printre cei 415 soldati ce vor pleca incepand de saptamana viitoare in Irak sunt si cinci fete. „Militarii romani au participat la mai multe misiuni, pe care pana acum le-au indeplinit cu succes, si sunt convins ca si de acum incolo se vor descurca la fel de bine”, a declarat ministrul Apararii Nationale, Teodor Atanasiu. Ministrul nu a scapat ocazia sa se planga de „anumiti reprezentanti ai presei” care au „comentat” defavorabil declaratia sa de avere. „Sunt suparat pe ziaristii care au scris pe baza declaratiei mele de avere fara sa vorbeasca si cu mine. In primul rand trebuie sa precizez ca legea aceasta este foarte proasta. Eu la sfarsitul lunii decembrie am declarat bunurile pe care le-am obtinut in 2005 iar declaratia de avere a fost pentru 2004, pentru ca asa spune legea. E normal sa apara unele neconcordante”, a mai spus Atanasiu.

Cele mai citite

ONU: Siria are nevoie de un „flux masiv de ajutoare”

Şeful Biroului pentru Afaceri Umanitare al Naţiunilor Unite (OCHA), Tom Fletcher, a afirmat luni că Siria are nevoie de un "flux masiv de ajutoare",...

Proiect major: 140 de milioane de euro pentru salvarea monumentelor istorice și a clădirilor culturale

Proiectul face parte dintr-un efort mai amplu, cu un buget total de aproape 900 de milioane de euro Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunțat alocarea...

Lacrimi și aplauze pentru Mircea Diaconu. Va fi înmormântat cu onoruri militare

Mircea Diaconu a murit cu doar câteva zile, înainte de a împlini 75 de ani Sute de oameni au venit la Teatrul Nottara din București,...
Ultima oră
Pe aceeași temă