13.6 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialMinistrul italian de Externe vine la București

Ministrul italian de Externe vine la București

Ministrul italian de Externe, Federica Mogherini, face, miercuri, o vizită oficială la Bucureşti, un accent important urmând a fi acordat temelor europene, în contextul deţinerii de către Italia a preşedinţiei Consiliului UE, în al doilea semestru al acestui an, se arată într-un comunicat MAE, anunță Mediafax.

Potrivit sursei citate, vizita va prilejui reconfirmarea stadiului excelent al relaţiilor dintre cele două state în cadrul Parteneriatul Strategic Consolidat.

Titus Corlăţean şi Federica Mogherini vor avea discuţii pe teme de actualitate ale agendei bilaterale, europene şi internaţionale. În cadrul întrevederii, vor abordate aspecte cu privire la dezvoltarea relaţiei bilaterale, în contextul privilegiat al împlinirii a 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale, cu accent pe intensificarea schimburilor economice şi consolidarea cooperării din perspectiva comunităţii de români stabiliţi pe teritoriul italian, având în vedere "potenţialul valoros pe care aceasta îl oferă în beneficiul reciproc", precizează MAE.

Totodată, un accent important va fi acordat temelor europene, din perspectiva deţinerii de către Italia a preşedinţiei Consiliului UE în cel de-al doilea semestru al acestui an.

În cadrul convorbirilor vor fi abordate, de asemenea, dosare de interes pentru România şi Italia precum situaţia din Balcanii de Vest, Summit-ul NATO din luna septembrie 2014, evoluţiile din Siria şi Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, informează Ministerul de Externe.

Ultima întrevedere dintre cei doi miniştri de externe a avut loc, la 1 martie, la Roma, cu ocazia participării lui Titus Corlăţean, la vizita pe care premierul Victor Ponta a efectuat-o în Italia şi la Sfântul Scaun.

Cele mai citite

Guvernul României, cel mai optimist în privința creșterii economice din 2024, în ciuda altor prognoze mult mai rezervate

Guvernul României prognozează o creștere economică reală de 2,8% pentru anul 2024, în pofida unei evoluții slabe în primele șase luni, când PIB-ul a...

Germania anticipează stagnare economică în 2024, conform noilor previziuni guvernamentale

Guvernul Germaniei se pregătește să revizuiască în scădere previziunile economice pentru 2024, în contextul în care cea mai mare economie a Europei se confruntă...

România a atras investiții străine directe de 6,74 miliarde de euro în 2023, cu mult mai puțin față de un an în urmă

România a atras investiții străine directe (ISD) de 6,74 miliarde de euro în 2023, în scădere semnificativă față de recordul de 10 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă