-1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialMinistrul Educaţiei, Pavel Năstase: Copiii se plictisesc la şcoală. Avem nevoie de...

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase: Copiii se plictisesc la şcoală. Avem nevoie de o schimbare radicală în domeniu

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat, într-un interviu pentru News.ro, că îşi doreşte o schimbare notabilă pentru tot învăţământul preuniversitar, având în vedere, că în situaţia de faţă, copiii se plictisesc la şcoală. Năstase a mai adăugat că prima sa măsură în acest sens va fi „revizuirea în totalitate a programelor şcolare”.

„Nu putem să ne plângem toată ziua că nu avem educaţie de calitate şi să nu putem să facem ceva. Cred că este la-ndemâna noastră. O  primă măsură pe care o voi lua este revizuirea în totalitate a programelor şcolare, care acum se aplică la clasa a V-a. Dar, în ce stadiu suntem noi acum? Avem programe şi manuale şcolare noi pentru învăţământul primar, suntem conform graficului la clasa a V-a, deci am intrat în gimanziu. Dacă am făcut manuale pentru învăţământul primar, apoi producem pentru gimnaziu şi apoi pentru liceu, deja intrăm într-un orizont de timp prea mare, iar ceea ce am făcut acum opt ani nu mai este valabil. Eu aş merge pe o abodare simultană. Plecăm de la programele-cadru, programele şcolare şi manuale, dar într-o abordare simultană pentru întreg sistemul. Astfel încât să putem trage nişte concluzii prin comparaţii cu ceea ce se întâmplă în alte ţări considerate performante astăzi, cum sunt Finlanda, Japonia. Avem multiple surse de inspiraţie şi avem resurse cu care să punem în funcţie un asemenea proiect”, a declarat ministrul Educaţiei.

Pavel Năstase a mai adăugat că îşi doreşte ca schimbarea să intervină „în maxim un an” şi să fie pregătită de specialişti în educaţie, care să aibă în vedere că, în aceste momente, cu actuala programă, „copiii se plictisesc la şcoală”.

„În maxim un an de zile, să vorbim de aceste programe şcolare noi, de la clasa întâi la a XII-a, dar şi manuale coroborate cu programa. Noi am făcut nişte manuale noi, I-IV, dar avem noi un feedback din partea profesorilor, a elevilor? O să vedem că sunt păreri pro şi contra, dar trebuie ca specialiştii în educaţie să se ocupe de acest subiect. Vrem această schimbare simultană pe toată şcoala pentru că plecăm de la un mare adevăr, de la realitate, aceşti copii se plictisesc la şcoală. De ce se plictisesc la şcoală? Pentru că avem prea multă materie în programă şi manuale supraîncărcate şi atunci trebuie să lucrăm la simplificarea lor. Trebuie să punem accent, în primul rând, pe gândirea copiilor, mai ales în învăţământul primar şi mai puţin pe capacitatea lor de a memora”, a mai spus ministrul Educaţiei.

Cele mai citite

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...
Ultima oră
Pe aceeași temă