6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialMinistrul bulgar de externe îl acuză pe preşedinte că le oferă acoperire...

Ministrul bulgar de externe îl acuză pe preşedinte că le oferă acoperire diplomaţilor securişti

Ministrul de externe al Bulgariei, Nikolai Mladenov, l-a acuzat pe şeful statului, Gheorghi Părvanov, că le oferă acoperire politică diplomaţilor bulgari care au lucrat pentru fostul serviciu comunist al securităţii de stat, informează NewsIn.

Disputa pe tema diplomaţilor colaboratori se intensfică în aceste zile la Sofia şi ia tot mai mult forma unei răfuieli între preşedintele de stânga, el însuşi dovedit ca fost colaborator, şi guvernul de centru-dreapta condus de premierul Boiko Borisov, acesta din urmă fostă gardă de corp a dictatorului Teodor Jivkov.

Preşedintele Părvanov a contraatacat vineri şi a spus că zece dintre cei 41 de diplomaţi care au colaborat cu serviciul secret comunist au fost numiţi de actualul guvern de centru-dreapta. În replică, ministrul de externe Nikolai Mladenov a declarat că aceste numiri au fost iniţiate de fostul guvern condus de socialistul Serghei Stanişev, iar Cabinetul Borisov era obligat prin lege să le finalizeze.

„Aproape toţi consilierii lui Gheorghi Părvanov – el însuşi un fost colaborator al Securităţii Statului, sub numele conspirativ Goţe – sunt foşti agenţi. Nu voi trimite niciunul dintre aceşti oameni ca ambasadori”, a spus vineri ministrul de externe. „Preşedintele poate vorbi oricând doreşte, dar aş vrea să spun că în Bulgaria el personal este acoperirea politică pentru toate fostele structuri ale Securităţii Statului. Nu numai că Partidul Socialist Bulgar îi sprijină, dar preşedintele însuşi le oferă acoperire”, a acuzat Mladenov. „Nu ar trebui să-mi explice nimic, ci doar să spună de ce 50% dintre ambasadorii bulgari trimişi în străinătate în timpul mandatului său au făcut parte din fosta Securitate de Stat”, a adăugat şeful diplomaţiei.

Mladenov a precizat însă că nu priveşte această problemă în termeni de alb şi negru, recunoscând că fostul sistem comunist a angrenat mulţi oameni care au lucrat onest pentru interesele Bulgariei în ultimii 20 de ani. El consideră că Bulgaria va trebui în cele din urmă să întoarcă pagina peste capitolul fostei Securităţi a Statului.

El a subliniat că 45% dintre diplomaţii bulgari din ultimii 20 de ani au fost implicaţi în colaborarea cu fostul serviciu secret, dar numărul celor numiţi în posturi în ultimii ani a crescut de când la conducerea ţării se află Părvanov, adică din 2002.

Ministrul de externe a promis că de acum încolo nu se vor mai face numiri de ambasadori sau consuli care „discreditează ţara”, ci vor fi numiţi tineri cu ambiţii, educaţie şi capacitate de a crea Bulgariei o nouă imagine.

Comisia bulgară pentru investigarea dosarelor fostei poliţii secrete comuniste a dezvăluit marţi că 192 de angajaţi ai Ministerului de Externe au avut legături cu Securitatea Statului. Dintre aceştia, 33 sunt diplomaţi care în prezent se află la posturi în străinătate ca ambasadori, consuli sau adjuncţi de şefi de misiuni diplomatice. România a fost menţionată printre ţările unde lucrează aceşti diplomaţi, alături de Marea Britanie, Germania, Italia, Portugalia, Spania, Olanda, Turcia, Rusia, China, Suedia, Norvegia, Japonia, Qatar, Kuwait, Siria, Egipt, Bosnia, Grecia, Vatican, Slovacia, Albania, Georgia, Armenia, Venezuela şi Naţiunile Unite.

Preşedintele Gheorghi Părvanov, el însuşi fost colaborator al Securităţii, le-a luat apărarea acestor diplomaţi şi a reacţionat vehement la propunerea premierului Boiko Borisov de a fi rechemaţi din post şi scoşi afară din diplomaţie.

Cele mai citite

Zimbrul renaște în Munții României, după mai bine de două secole de absență

Reintroducerea zimbrilor în pădurile din România marchează o reușită importantă în conservarea naturii Zimbrul, unul dintre cele mai emblematice animale sălbatice ale Europei, a revenit...

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...
Ultima oră
Pe aceeași temă