Halucinantă declaraţia lui Barack Obama după izbucnirea noului scandal „Big Brother”: “Nu poţi avea si 100% siguranţă şi 100% intimitate”. Nu cumva marii beneficiari ai luptei anti-teroriste-companiile de armament şi serviciile de securitate-înghit mai mulţi bani decât un eventual mini-plan Marshall pentru îmbunătăţirea vieţii în focarele de islamism radical?
În romanul lui Orwell, 1984, exista un minister al Adevărului care orchestra propaganda şi rescria istoria şi un minister al Păcii care se ocupa cu războiul. Iată că azi avem un minister al Terorismului care se ocupă cu supravegherea tuturor cetăţenilor. Fenomenul a căpătat o dimensiune globală pentru că interceptările din SUA (programul PRISM al discretei agenţii NSA) ne afectează pe toţi. NSA are acces cam la orice mişcă în sistemele de telefonie şi în spaţiul web american, având linii directe de acces la serverele marilor provideri de internet. Cum şi în spatele serviciilor oferite de firme din alte state se află hostingul (găzduirea) oferit de marii furnizori din SUA, ochii vigilentei NSA pot privi şi în conturile tale din România.
Când scandalul a izbucnit în SUA în urma dezvăluirilor din The Guardian şi Washington Post, Barack Obama a declarat nonşalant că “nu poţi avea 100% securitate şi 100% intimitate”. Cu alte cuvinte, este un cost al siguranţei ce trebuie plătit. Dacă cineva ar fi sugerat o asemenea idee înainte de atentatele din 11 septembrie, ar fi părut o ipoteză fantezistă. Văd însă că au apărut prompt sondaje care arată că majoritatea americanilor sunt de acord să plătească preţul. Ce se întâmplă însă dacă felia cedată din intimitatea fiecăruia se dovedeşte insuficientă, dacă apar noi atentate? Se va supralicita cu o felie din liberatea de expresie, de asociere, de mişcare? Încet-încet lumea începe să semene cu romanele lui Orwell, deosebirea esenţială fiind că în lumea occidentală există încă pâinea şi circul cotidian ce fac suportabilă privirea lui Big Brother. Cel puţin deocamdată.
Poate că noul scandal izbucnit în SUA ne va face însă să ne întrebăm dacă nu cumva marii beneficiari ai isteriei anti-teroriste-companiile de armament (vezi invaziile din Irak şi Afganistan) şi serviciile de informaţii (câţi ştiau de NSA până acum?)-înghit mai mulţi bani decât combaterea cauzelelor anti-americanismului şi anti-occidentalismului. Mă refer aici la un mini-plan Marhall pentru reducerea sărăciei în focarele de islamism radical. Ca să nu amintesc că o condamanare a abuzurilor evreilor în teritoriile ocupate şi presiuni constante (nu doar mimate) din partea americanilor pentru o rezolvare diplomatică a situaţiei din zonă ar ajuta mai mult decât antenele NSA lăbărţate în viaţa privată a tuturor. Am în vedere de asemenea promovarea schimbului cultural în loc să le paraşutăm arabilor doar filosofia hamburgerului. Eu unul m-aş bucura ca băncile occidentale să preia din practicile băncilor islamice, ce aleg parteneriatul cu debitorul în loc să-l privească doar ca o vacă bună de muls (ce bancă locală ar fi finanţat plasma cumpărată prin credit cu buletinul dacă-l privea ca o achiziţie proprie?), dacă săracii occidentului ar fi ajutaţi de societate precum săracii din lumea arabă aşa cum ar fi de aplaudat însuşirea în lumea islamică a gândirii critice care se poartă în Vest.Dar asta nu se obţine cu puşca unchiului Sam la tâmplă.
Nu vreau să alunec pe panta conspiraţionismului care vede în Terorism adversarul căutat de NATO pentru a-şi justifica existenţa şi pretextul fericit pentru serviciile de securitate pentru a-şi umfla bugetele. Observ însă efectele post 2001-invazia statului în sfera privată, retrângerea libertăţilor individuale în paralel cu radicalizarea suplimentară a lumii islamice (credeţi că irakienii îi iubesc acum pe americani?). Întorcându-ne la oile noastre, remarc cum bugetul SRI a cunoscut majorări chiar şi în anii de recesiune iar numărul de agenţi e secret de stat. Cum în lupta anti-teroristă are rezultate modeste (teroriştii nu prea ştiu unde e România pe hartă) iar în lupta anti-corupţie este dublat de alte instituţii ale statului, SRI şi-a găsit în sfârşit un adversar de calibru: fosta Securitate. Dă-i şi luptă neicuşorule, că leafa merge!
