5.3 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăSpecialMinisterul Sănătății respinge acuzația de plagiat la adresa ministrului Bodog: Originalitatea aparţine...

Ministerul Sănătății respinge acuzația de plagiat la adresa ministrului Bodog: Originalitatea aparţine integral autorului tezei, domnului Florian Bodog

Ministerul Sănătății a transmis, luni, un comunicat de presă, în care respinge acuzația de plagiat la adresa ministrului Florian Bodog, formulată de site-ul Press One.

"Informaţiile pe care le deţinem arată că teza a fost redactată cu respectarea tuturor standardelor de calitate şi de etică profesională, iar originalitatea acesteia aparţine integral autorului tezei, domnului Florian Bodog", precizează comunicatul Ministerului Sănătăţii.

Potrivit acestui comunicat, "aşa numitele suprapuneri între teza realizată de domnul Florian Bodog şi fragmentele din manualele care au drept autor principal pe doamna dr. Lucia Daina sunt, în fapt, o preluare a informaţiilor care, în fapt, aparţin în întregime domnului Florian Bodog în calitate de autor al acestora".

Ministerul Sănătății susține că partea generală a tezei de doctorat ar fi fost elaborată în perioada 1991-2001 la Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea, sub coordonarea profesorului univ. dr. Mihai Demetrescu – între timp decedat.

"De asemenea, referatele care fac parte din lucrare au fost susținute în aceeași perioadă", subliniază Ministerul Sănătății.

Doctoratul în Ştiinţe Economice este cel de-al doilea titlu ştiinţific de doctor pe care îl deţine Bodog, primul fiind cel în Ştiinţe Medicale, obţinut în 2001 la Universitatea din Oradea.

Florian Bodog (46 de ani) este medic, profesor universitar şi prodecan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea. A mai fost decan al aceleiaşi facultăţi, şef de cabinet al ministrului Ladislau Ritli, director şi secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Până în vara anului 2016, Florian Bodog a fost şi conducător de doctorate în medicină, însă Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) i-a retras această calitate deoarece nu îndeplinea criteriile pentru abilitare, având doar două articole ştiinţifice publicate în calitate de prim-autor.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă