Doi ministri au ocupat si parasit rapid fotoliul Administratiei si Internelor – ambii cazand victime luptei pentru putere purtate in cadrul propriului partid, anume PSD. Nici unul dintre ei nu poate fi catalogat drept marioneta – dimpotriva, pe parcursul anilor s-au dovedit a fi tehnicieni politici cat se poate de duri. In fosta sa calitate de prefect al Bucurestiului, Gabriel Oprea nu a ezitat sa influenteze afacerile ministerului in cauza, subalternii sai reusind nu o data sa bage frica intr-o serie de oficiali mai tineri care ar fi trebuit sa reprezinte avangarda reformatorilor din cadrul unei institutii inca atasate vechilor practici.
Iar Liviu Dragnea este, indiscutabil, un jongler abil al puterii, care a stiut sa-si utilizeze platforma teleormaneana pentru a se catapulta in postura de portavoce a baronilor locali determinati sa-si extinda si consolideze influenta detinuta in planul afacerilor nationale. Motivul pentru care sustine ca a demisionat, anume insuficienta fondurilor alocate, aspect ce nu ar permite o administrare eficienta a ministerului, merita ignorat – altfel ar trebui sa deducem ca bugetul resortului i-a parut prea putin flexibil si/sau tentant comparativ cu cel din Teleorman, drept care a decis ca drumul ministerial conduce mai degraba spre o fundatura decat spre glorie.
Se prea poate ca Dragnea sa nu fi inghitit ideea unor subalterni insarcinati cu permanenta monitorizare a activitatilor sale ministeriale, raportate apoi cu sfintenie lui Mircea Geoana. Acest modus operandi este, pana la urma, unul la care PSD recurge ori de cate ori se vede confruntat cu vreun lider mai carcotas ce pofteste la puterea absoluta. Strategia este, fireste, una eficace, deoarece induce o paralizie generala a ministerului vizat. Ea este de altfel si una dintre cauzele ineficientei majore intalnite intr-o mare parte a serviciilor publice.
Tind sa cred insa ca Dragnea putea trai bine mersi si cu aceasta monitorizare, care nu-i va fi provocat cine stie ce dureri de cap. Motivul precipitatei sale retrageri pare a fi fost mai degraba teama fata de un metaforic pumnal infipt, candva, in spatele sau de personaje ca Virgil Ardelean, eminenta cenusie a ministerului, sau aliati ai acestuia. Imediat dupa matrasirea lui Oprea – si datorata tocmai tentativei de promovare a lui Ardelean –, "Vulpea" a semnalat ca nu reprezinta defel un specimen unic, in labirintul birocratic al Internelor gasindu-se destui ca el.
In Romania zilelor noastre astfel de personaje, posesoare ale unei tineri de minte formidabile, au indubitabil harul de a "imblanzi" pana si cel mai obstinat ministru, stiind exact ce informatie trebuie utilizata pentru a obtine blocarea unor schimbari indezirabile. Ministerul Administratiei si Internelor ramane dominat de o cultura interna preponderent ostila transparentei si profesionalismului riguros. Iar variile sale structuri ierarhice si-au exercitat deseori puterea in beneficiul unor grupuri informale de influenta – situatie extrem de grava in cazul unui minister care ar trebui sa conduca efectiv lupta impotriva lucrativelor afaceri ale interlopilor.
Exista, desigur, si posibilitatea ca Dragnea sa se fi speriat de un portofoliu ce miroase a prea multa munca, cazul furtului de armament de la depozitul din Ciorogarla si cel al crimei din Brasov, ambele aflate in centrul atentiei, oferindu-i o mostra a ce-l asteapta.
Sau poate i-a displacut faptul ca, pe langa eternii generali ramasi in minister de pe vremea militarizarii institutiei, au mai aparut si cateva fete noi, tinere, aparent determinate sa ia in serios conceptul de serviciu pus in slujba cetateanului. De ani de zile, UE sprijina Romania cu bani grei destinati dotarii sau specializarii politiei autohtone in vederea combaterii cat mai efective a traficului de droguri si de carne vie. Incet, dar sigur, destui politisti si-au schimbat mentalitatea si, in consecinta, atitudinea fata de cetateni, in unele orase ale tarii – ca de exemplu Cluj – oamenii declarandu-se mai increzatori la adresa fortelor de ordine.
Cine stie, poate ca pe Dragnea l-a apucat, de fapt, un dor subit de puterea deplina pe care o detinea in molcoma regiune teleormaneana. Nici n-ar fi de mirare, un minister ticsit de dinozauri, garnisit cu niscaiva reformatori, pe deasupra atent monitorizat de Bruxelles, dar si de propriii lideri de partid, este predestinat sa transforme viata sefului de resort intr-un iad. In prezent, nu doar cupiditatea baronilor locali, ci si endemicele lupte interne purtate intre variile factiuni ale partidelor impiedica buna functionare a aparatului central de stat. Daca aceste tendinte centrifugale vor prevala, atunci tara are sanse bune sa devina una neguvernabila.
Retragerea lui Dragnea putea capata o oarecare tenta onorabila daca ministrul se declara public impotriva plasarii unor persoane precum controversatul general Mincu Silvestru in subordinea sa, personaj demis din fruntea Politiei Capitalei deoarece notele informative ale DGIPI il mentionau drept apropiat si protector al unor familii interlope bucurestene. Demiterea sa a survenit in 2003, exact in perioada in care Mircea Geoana nu contenea sa raporteze UE ca Romania s-a inscris pe calea cea buna, transformandu-se rapid intr-un stat in care legendarele nelegiuiri ale oficialilor tind sa devina o simpla amintire. Acum, in 2009, acelasi Geoana incearca sa regizeze, impreuna cu Marian Vanghelie, revenirea lui Silvestru. Daca Mircea Geoana va candida intr-adevar la presedintie, atunci merita sa fie bantuit indelung taman de fantomele militienesti pe care s-a grabit sa le trezeasca in aceste ultime saptamani.
