6.6 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialMinerii din Valea Jiului ar putea intra în grevă generală

Minerii din Valea Jiului ar putea intra în grevă generală

Peste 1.800 de mineri de la Lupeni, Livezeni, Lonea și Vulcan, precum și angajați de la Electrocentrale Deva au semnat pentru declanșarea grevei generale, din cauza nemulţumirilor cu privire la contractul colectiv de muncă, cât şi intrarea în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), informează Mediafax.

Liderul Sindicatului Muntele, Petre Nica a precizat, miercuri, că în cazul în care angajatorul nu va ţine cont de revendicările salariaţilor, minerii vor declanşa grevă de avertisment şi apoi grevă generală. Nica a explicat că nemulțumirile minerilor sunt legate în special de contractul colectiv de muncă.

”Avem în contractul colectiv trei prevederi care erau supuse renegocierii trimestriale, lucru care nu s-a întâmplat. Refuzul angajatorului de a negocia un acord poate duce la un conflict de muncă. Cele trei prevederi fac referire la sporul de periculozitate, masa caldă și tichetele de masă. Acum sporul de periculozitate este de 900 de lei, tichetele se acordă câte unul pentru fiecare post prestat, iar masa caldă este pentru cei care își desfășoară munca sută la sută în subteran”, a mai declarat Petre Nica.

Citeşte şi: Minerii din Valea Jiului se pregătesc de grevă după intrarea în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara

Nemulțumirile minerilor vizează şi incertitudinea păstrării locurilor de muncă, în condițiile intrării în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara.

Tribunalul Hunedoara a admis într-o ședință care a avut loc în 7 ianuarie intrarea în insolvență a CEH, la solicitarea acestuia. Potrivit deciziei Tribunalului Hunedoara o firmă specializată din Craiova va pune în practică procedurile de insolvență. Complexul Energetic Hunedoara are datorii de aproximativ 1,2 miliarde de lei și are 6.400 de angajați la termocentralele Mintia și Paroșeni, precum și la minele de cărbune Lupeni, Lonea, Vulcan și Livezeni.

Cele mai citite

FCSB-Olympiakos Pireu 0-0. Roș-albaștrii sunt foarte aproape de primăvara Europa League

FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a...

Kaspersky, producătorul rus de software antivirus, își închide biroul din România

Producătorul rus de software antivirus Kaspersky a decis să închidă biroul său local din România, ca parte a unui proces de reorganizare mai amplu...

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă