3.5 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialCei patru eroi din trenul spre PARIS. Europa rămâne VULNERABILĂ în faţa...

Cei patru eroi din trenul spre PARIS. Europa rămâne VULNERABILĂ în faţa TERORIŞTILOR

Trei americani, un britanic şi un francez sunt eroii acestor zile, a căror intervenţie spontană a preîntâmpinat un masacru în trenul Amsterdam – Paris.

Mass-media internaţională este focalizată asupra celor trei americani, care au avut cel mai important rol în imobilizarea atacatorului, de origine marocană.

Anthony Sadler, Spencer Stone şi Alek Skarlatos sunt trei tineri care au copilărit împreună, au acţionat împreună împotriva atacatorului şi au primit, împreună, Legiunea de Onoare a Franţei, din mâna preşedintelui Francois Hollande, subliniază CNN. Alături de cei trei americani a fost decorat şi britanicul Chris Norman, pasager în acelaşi tren. Identitatea cetăţeanului francez care a acţionat împreună cu ei, împotriva atentatorului, nu este încă dezvăluită.

“Trebuia să facem ceva sau să murim” – aşa rememorează Anthony Sadler clipa în care s-a aruncat asupra marocanului.

“Avea mai multe arme, în ambele mâini. Arăta de parcă era gata să lupte până la capăt. Dar şi noi eram gata”, povesteşte Spencer Stone. Acesta este militar în Forţele Aeriene, a fost primul care a ajuns în contact cu atentatorul şi a avut cel mult de suferit în urma intervenţiei. Este rănit la cap şi la gât, iar un deget de la mână i-a fost aproape retezat de marocanul Ayoub El Khazzani.

Acesta urcase în tren cu o puşcă automată AK 47 (Kalaşnikov) cu nouă încărcătoare, cu un pistol Luger cu încărcător suplimentar, dar avea la el şi un cutter, a anunţat ministrul de Interne al Franţei, Bernard Cazeneuve.

“Flăcăul avea o mulţime de cartuşe. Intenţiile lui erau destul de clare”, explică Alek Skarlatos, angajat al Gărzii Naţionale din Oregon.

Citeşte şi:  Cei șase eroi din trenul Thalys, decorați de Hollande

“Cei trei prieteni americani au vrut să descopere Europa, venind la Paris. Trei americani şi un britanic… v-aţi riscat vieţile pentru a apăra un ideal, idealul libertăţii”, a spus preşedintele Francois Hollande.

Spaniolii şi francezii dau vina unii pe alţii

Dincolo de mulţumirile liderului de la Elisee, care i-a decorat pe eroii străini, un mare semn de întrebare ridică activitatea serviciilor secrete din Europa, care ar fi trebuit să prevină un atentat de acest gen.

Despre planurile lui Ayoub El Khazzani au ştiut mai întâi serviciile de informaţii din Spania, care l-au “filat” pe marocan, întrucât intrase într-o “reţea islamistă radicală”, scrie presa franceză. Ayoub El Khazzani şi familia lui s-au mutat din Maroc în Spania în anul 2007.

Iar în perioada mai – iulie 2015, Ayoub El Khazzani, stabilit în Spania, a avut o călătorie în Turcia. Există suspiciunea ca, de acolo, el să fi ajuns şi în Siria, pentru a lua contact cu membri ISIS.

Potrivit anumitor surse, serviciile spaniole i-ar fi informat pe omologii francezi, anul trecut, despre intenţia lui Ayoub El Khazzani de a merge în Franţa. “Acum pare a fi vorba de o neînţelegere între francezi şi spanioli, despre cine ştia, ce ştia şi când a aflat”, notează CNN.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Armata israeliană anunță că șase soldați au fost uciși în sudul Libanului

Armata israeliană a anunţat miercuri că şase soldaţi ai săi au fost ucişi în sudul Libanului, ceea ce ridică la 47 numărul militarilor israelieni...

Este oficial: Republica Moldova are ca obiectiv strategic integrarea în Uniunea Europeană

Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic pentru Chișinău,...

Armata israeliană anunță că șase soldați au fost uciși în sudul Libanului

Armata israeliană a anunţat miercuri că şase soldaţi ai săi au fost ucişi în sudul Libanului, ceea ce ridică la 47 numărul militarilor israelieni...
Ultima oră
Pe aceeași temă