16.3 C
București
marți, 24 septembrie 2024
AcasăSpecialMiliarde de euro de bagat in Dunare

Miliarde de euro de bagat in Dunare

Dezvoltarea transporturilor pe Dunare este una din prioritatile Uniunii Europene, pentru care sunt alocate si fonduri pe masura. Problema este ca deocamdata Romania nu s-a aratat interesata de dezvoltarea unor proiecte in acest domeniu. Conform senatoarei Adriana Ticau, vicepresedinta a Comisiei de Transporturi a Parlamentului European, chiar si in Carta Alba referitoare la dezvoltarea transporturilor europene pana in 2010, transportul naval, pe apele interioare, dar si cel maritim, impreuna cu transportul pe calea ferata, sunt considerate prioritati si 70% din proiectele transeuropene de transport se refera la aceste domenii. "Exista Proiectul Naiades, dedicat transportului fluvial, care cuprinde linii de finantare inclusiv pentru modernizarea flotelor si exista Programul Marco Polo, care a fost aprobat pentru a 2-a etapa a sa si care are ca obiectiv transferarea in procent cat mai mare din transportul rutier in transport naval", spune Adriana Ticau. Existenta acestei prioritati este confirmata si de alt membru a Comisiei de Transporturi a PE, deputatul britanic Brian Simpson, care a declarat la Galati ca PE considera ca transportul naval pe apele teritoriale este foarte important si exista preocupare pentru modernizari prin inlocuirea flotelor uzate. Brian Simpson a anuntat ca, la initiativa Adrianei Ticau, in cursul anului 2008 Comisia de Transporturi si Turism a PE va vizita Dunarea si Delta Dunarii, pentru a evalua situatia existenta.

Cele mai citite

Percheziţii la persoane bănuite de camătă și înşelăciune. Fiul unui cunoscut interlop este vizat de anchetă

Patru percheziţii sunt efectuate de polițiștii din Ploiești la persoane bănuite de camătă, înşelăciune şi conducerea unui vehicul de către o persoană a cărei...

Propunere de prelungire a plafonării tarifelor RCA până la 31 decembrie 2024

Autoritățile propun, printr-un proiect de Hotărâre de Guvern publicat de Ministerul Finanțelor, prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 31 decembrie 2024. Această măsură este...

Percheziții la clanurile implicate în conflictul de la Spitalul Sfântul Pantelimon

Poliţiştii efectuează, marţi dimineaţă, 11 percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov în dosarul deschis după ce două clanuri s-au luat la bătaie în oraşul...
Ultima oră
Pe aceeași temă