3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialMihai Şova şi Ingrid Mocanu Popa, eliberaţi din funcţiile de la Ministerul...

Mihai Şova şi Ingrid Mocanu Popa, eliberaţi din funcţiile de la Ministerul de Interne

Secretarul general adjunct al Ministerului Afacerilor Interne, Mihai Şova, şi consiliera ministrului Gabriel Oprea, Ingrid Mocanu Popa, cercetaţi de procurorii DNA, au fost eliberaţi din funcţii.

Potrivit Mediafax, certificatele ORNISS în baza cărora au avut acces la informaţii clasificate le-au fost retrase.

Mihai Şova a fost eliberat din funcţie joi, prin decizie a premierului Victor Ponta, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, se arată într-un comunicat de presă al MAI.

De asemenea, la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne, începând de joi a încetat detaşarea lui Ingrid Mocanu Popa la MAI. Aceasta fusese detaşată la MAI de la Ministerul Justiţiei în 2013.

În condiţiile în care Mihai Şova şi Ingrid Mocanu Popa sunt urmăriţi penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS) a dispus să le fie retrase celor doi autorizațiile de acces la informații clasificate.

"În aceste condiții, cei doi angajați ai MAI nu își mai pot îndeplini atribuțiile prevăzute în funcțiile pe care le-au deținut până la data de 15 ianuarie 2015", a precizat sursa citată.

Ingrid Mocanu Popa şi Mihai Şova sunt urmăriţi pentru că au fotocopiat documente cu informaţii nepublice pentru a obţine foloase şi au luat informaţii din documente ale DNA care priveau două dosare. Cei doi sunt acuzaţi de săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată (opt acte materiale).

Procurorii DNA arată, în ordonanța de efectuare a urmăririi penale, că în zilele de 30 octombrie, 5, 6, 7, 10, 12 noiembrie 2014 şi 7 ianuarie 2015, Ingrid Mocanu Popa, consilier al ministrului Afacerilor Interne, i-a permis accesul secretarului general adjunct al MAI Mihai Șova la documente care conțineau informații nedestinate publicității și la care acesta nu avea acces, conform atribuțiilor de serviciu, pe care cei doi, ulterior, le-au fotocopiat, pentru a obţine foloase necuvenite.
"De asemenea, urmărind același scop, în data de 14.01.2015, suspecta Popa-Mocanu Ingrid-Luciana i-a facilitat accesul suspectului Șova Mihai la documente confidențiale, emise de către Direcția Națională Anticorupție, care priveau două dosare penale aflate în curs de instrumentare", au scris anchetatorii în documentul citat, mai arată sursa citată.

Ingrid Mocanu Popa şi Mihai Şova au fost duşi miercuri la DNA, în urma unor percheziţii în birourile lor din Ministerul Afacerilor Interne şi la locuinţele acestora. Aceştia au fost lăsaţi să plece de la DNA, în noaptea de miercuri spre joi, după ce procurorii le-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală și acuzațiile din dosar.

Ingrid Mocanu Popa a fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor din iunie 2008 până în martie 2009, fiind eliberată atunci din funcţie prin decizie a premierului Emil Boc. Ea a fost detaşată la ANRP de la Ministerul Justiţiei, în decembrie 2007, unde până în iunie 2008 a ocupat funcţia de director al Direcţiei pentru coordonarea şi controlul legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare.

Consiliera ministrului Gabriel Oprea, detaşată la MAI, este angajată la Ministerul de Justiţie din octombrie 1998, în urma promovării examenului de admitere în magistratură, şi a lucrat la Direcţia Juridică până în 2005, apoi la Direcţia Elaborare Acte Normative, până în decembrie 2007, când a fost detaşată la ANRP. În perioada în care a fost vicepreşedinte ANRP, Ingrid Mocanu Popa a coordonat Direcţia pentru controlul legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare, având rang de subsecretar de stat.

Potrivit declaraţiei sale de avere, Ingrid Mocanu Popa are patru terenuri intravilane, trei în judeţul Ilfov şi unul în judeţul Braşov.

Primul teren intravilan, de 1.500 metri pătraţi, l-a cumpărat în 2005 împreună cu Mocanu Florin, fiecare dintre ei având câte 50 la sută din suprafaţă. Un an mai târziu, soţul său, Popa Mocanu Iuliu, a cumpărat un alt teren intravilan, de 500 metri pătraţi, în oraşul Zărneşti, judeţul Braşov. În anul 2007, Ingrid Mocanu Popa şi Mocanu Florin au achiziţionat un alt teren de 500 metri pătraţi, în comuna Bragadiru, iar în 2008 ea a cumpărat încă 500 de metri pătraţi de teren intravilan în comuna Domneşti.

Ingrid Mocanu Popa are un autotursim Mitsubishi Outlander, dobândit prin exercitarea dreptului de opţiune de cumpărare în urma încheierii unui contract de leasing în 2009, mai scrie Mediafax.

Din declaraţia de avere, mai reiese că ea nu deţine apartamente, case de locuit, case de vacanţă sau spaţii comerciale.
Totodată, în declaraţia de avere nu apar trecute bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică care să depăşească 5.000 de euro şi nici bunuri mobile a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare şi bunuri înstrăinate în ultimele 12 luni.

Cele mai citite

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...
Ultima oră
Pe aceeași temă