5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialMigranţi sirieni, capturaţi la frontieră

Migranţi sirieni, capturaţi la frontieră

Poliţiştii de frontieră din Ostrov, în cooperare cu autorităţile de frontieră bulgare, au depistat şi reţinut, în apropierea frontierei de stat, trei femei şi un bărbat care, spun ei, nu îşi justificau prezenţa în zonă. Cu ocazia primelor verificări, s-a stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni sirieni, cu vârste între 39 şi 59 ani, care au trecut, la adăpostul întunericului, frontiera de stat prin „zona verde”, cu scopul de a ajunge în Germania.

Cetăţenii sirieni au declarat faptul că urmau să fie preluaţi în apropierea frontierei de un cetăţean bulgar care le-a promis, in schimbul unei sume de bani, că îi va ajuta să fie transportaţi în Germania.

”Lucrătorii noştri au intensificat verificările în zona de competenţă şi au depistat, pe raza localităţii Almălău – judeţul Constanţa, aflată în apropierea frontierei cu Bulgaria, un autoturism marca Dacia Logan cu numere de Bucureşti, condus de un cetăţean român, de 35 ani, în care se mai afla un cetăţean bulgar, în vârstă de 31 ani, care nu îşi justifica prezenţa în zonă”, a precizat Marius Niculescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră. Cei doi bărbaţi au recunoscut, în timpul audierilor, că urmau să preia grupul de migranţi sirieni.

Poliţiştii de frontieră au întocmit cetăţenilor sirieni actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”, iar ceilalţi doi bărbaţi vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de migranţi”.

De circa doi ani, de când a izbucnit războiul civil în ţara lor, sute de sirieni încearcă să ajungă în vestul Europei prin România.

Cele mai citite

Economia României crește cu 1,1% în T3 2024 față de anul trecut, dar stagnează comparativ cu trimestrul anterior

Economia României a înregistrat o creștere de 1,1% în al treilea trimestru al anului 2024 comparativ cu aceeași perioadă din 2023, conform datelor publicate...

Diabetul atinge niveluri pandemice, afectând peste 800 de milioane de persoane la nivel global

Diabetul, o afecțiune care perturbă procesarea zahărului în organism, a devenit una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate la nivel mondial, cu o...

Claudio Ranieri se întoarce la AS Roma pentru al treilea mandat!

Claudio Ranieri, în vârstă de 73 de ani, este pe punctul de a reveni în fotbal, la AS Roma, în ciuda retragerii sale anunțate...
Ultima oră
Pe aceeași temă