6.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialMiercuri, reuniune bilaterală Iran-Franța pe tema programului nuclear

Miercuri, reuniune bilaterală Iran-Franța pe tema programului nuclear

O reuniune bilaterală Iran-Franţa pe tema programului nuclear iranian va avea loc miercuri, a anunţat luni, la Alger, ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, fără să precizeze locul desfăşurării acesteia, informează Mediafax.

"Discuţiile bilaterale dintre Franţa şi Teheran vor avea loc miercuri", a declarat Fabius în cadrul unei conferinţe de presă.

Abbas Araghchi, unul dintre principalii negociatori iranieni, a anunţat la Geneva, unde se desfăşoară negocierile bilaterale dintre iranieni şi americani, că va avea loc "probabil" o întâlnire bilaterală franco-iraniană.

"După aceste discuţii (franco-iraniene), vor mai avea loc discuţii între iranieni şi ruşi şi, probabil, altele. În orice caz, cele trei pe care le cunosc sunt cele cu americanii, ruşii şi francezii", a spus Fabius, înainte să plece de la Alger, unde a efectuat o vizită de două zile.

Reprezentanţi ai Statelor Unite şi Iranului s-au întâlnit luni după-amiază, la Geneva, în cadrul unei runde de negocieri asupra programului nuclear al Teheranului. Reuniunea bilaterală Iran-Rusia este programată pentru miercuri şi joi, la Roma.

Discuţiile bilaterale au rolul pregătirii viitoarei sesiuni în formatul 5+1 (SUA, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania), programată la Viena în perioada 16 – 20 iunie.

Cele mai citite

Este oficial: Republica Moldova are ca obiectiv strategic integrarea în Uniunea Europeană

Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic pentru Chișinău,...

Diabetul atinge niveluri pandemice, afectând peste 800 de milioane de persoane la nivel global

Diabetul, o afecțiune care perturbă procesarea zahărului în organism, a devenit una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate la nivel mondial, cu o...

Noi decizii adoptate de Autoritatea de Supraveghere Financiară

Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) au fost anunțate, joi, în urma unei ședințe ce a avut loc cu o zi...
Ultima oră
Pe aceeași temă