» Antropologie vizuala si documentar, tot ce inseamna realitate pusa pe pelicula (respectiv hard disk) se gaseste in aceste zile la Sibiu.
Astra Film Festival nu este unul dintre festivalurile noi, care au inceput sa apara in ultima vreme in numar din ce in ce mai mare. Petrecut in Sibiu, oras ce va culege pana in secolul urmator laurii de capitala europeana ce-a fost, ei bine, Astra este pentru Sibiu, in perioada 26 octombrie-2 noiembrie, ce e TIFF-ul pentru Cluj. Anume, un festival ce ia pe sus si invaluie intregul oras intr-o vrie cinefila. si antropologica.
In Romania, in afara de o tentativa apusa la Miercurea Ciuc/Sfantul Gheorghe, si altele strecurate pe ici-pe colo, filmul documentar nu prea-si gaseste un loc special in peisajul neaos. Insa Astra se mandreste ca ar fi cel mai mare festival de gen din tara. Antropologie vizuala si documentar, tot ce inseamna realitate pusa pe pelicula (respectiv hard disk) se gaseste la Sibiu.
si se tot gaseste din '93 incoace, anul acesta fiind editia jubiliara, de 10 ani (caci festivalul este bianual, in afara ocaziilor speciale ce au necesitat o editie spontana – cum ar fi titulatura orasului de capitala europeana). Pesemne ca motivul pentru care in ultimii 16 ani au fost doar 10 editii este ca, realist vorbind, intr-o tara in care nu prea exista productie de film documentar, piata nici atat, un festival anual de gen se poate dovedi dificil.
Misterul Insulei Ada Kaleh
si anul acesta exista cele patru sectiuni competitive traditionale (internationala, europeana, romaneasca si studenteasca). Iar pe langa acestea, organizatorii au pregatit o serie de noutati. Din program: "Turcia, vecinul necunoscut", cu cinci filme menite sa ne readuca in atentie aceasta cultura si civilizatie vecina si sa mai rupa din prejudecatile pe care noi, romanii, le avem despre "otomanii" din cartile de istorie. Poate highlightul sectiunii a fost "Povestiri din Ada Kaleh". Realizatorii sustin (iar noi nu am gasit nici un exemplu cu care sa ii contrazicem) ca este singurul film despre insula de langa Orsova, de pe Dunare, scufundata in anii '70.
Cu discretie, finete aproape, filmul, alege sa nu spuna ca insula a fost scufundata de mana omului, mai precis de mana lui Ceausescu, atunci cand a decis ca Portile de Fier ar sta mai bine acolo.
In loc de implicare politica sau sociala, "Adakale Stories" este un film despre acasa, despre apartenenta, dar o face cu pasiune si cu o convingere coplesitoare, prin stive de imagini de arhiva si zeci de interviuri cu fostii locuitori ai insulei, locuitori care, fara exceptie, turci, romani, batrani sau tineri, incep sa planga atunci cand rememoreaza gradina Edenului care era aceasta Ada Kaleh.
Nu-l simti deloc pe Ceausescu, si nici anii comunismului, in aceasta elegie, dar am petrecut timp suficient in trecut prin intermediul altor sectiuni. Un portret al Romaniei construit din filme semnate de cineasti deopotriva romani si straini: de la emigrarea in masa la poluarea din Copsa Mica. "Copsa Mica, orasul intunecat" surprinde prin intelegerea si umorul cu care cineastii olandezi au observat si filmat, timp de 5 ani, locuitorii din acest oras, "cel mai poluat din Uniunea Europeana".
Documentarele preferate ale lui Puiu si Porumboiu
"Noul Val si filmul documentar", sectiunea care dezvaluie preferintele in materie de documentar ale regizorilor romani de fictiune – anul acesta Cristi Puiu si Corneliu Porumboiu au selectat si prezentat "must see"-ul lor.
Vineri seara, de exemplu, regizorul filmelor "Politist, adjectiv" si "A fost sau n-a fost" a ales sa prezinte in fata unei sali pline "Rupt de prezent" (1995,
regia Andrei Ujica), explicand cum, pentru el, documentarul despre misiunea ce i-a prins pe astronautii sovietici in spatiu atunci cand URSS s-a transformat in Rusia, ei bine, cum acest documentar ii trezeste reactii mai viscerale decat "Odiseea spatiala" a lui Kubrik sau "Solaris"-ul lui Tarkovski.
20 de ani de film documentar romanesc – o dezbatere care nu intereseaza
Un alt eveniment de o oarecare magnitudine ("20 de ani de film documentar romanesc") s-a vrut a fi reunirea tuturor institutiilor, canale de difuzare, fundatii si, in principiu, a oricarei entitati care sprijina filmul documentar, intr-o sala de conferinte in care dupa doua ore si jumatate de prezentari nu se poate spune ca a existat vreun dialog. Demersul acestei mese rotunde nu a fost deloc o idee rea, insa evenimentul a fasait la prima ora a diminetii, si nu ora matinala a fost de vina neaparat, ci pur si simplu faptul ca sala era pe sfert goala, ceea ce este reprezentativ pentru sprijinul pe care-l poate gasi documentarul in Romania.
Pe de alta parte, n-am fi crezut niciodata ca la 8 dimineata sala mare a Casei de Cultura din Sibiu va fi arhiplina. si cand spunem arhiplina, vrem sa zicem ca spectatorii s-au inghesuit si pe scari, si pe scaune, si in picioare ca sa vada "Micile dimineti ale lumii". Surpriza
cea mai mare este deci ca cei care mustesc de responsabilitate cinefila cu noaptea-n cap nu sunt nici antropologii, nici devoratorii de documentar, ci copiii mai mici de 14 ani. "Nu mai exista" cinema; copiii nu mai stiu ce inseamna cinema. asta a fost pentru ei un dar…", ne-a marturisit Dumitru Budrala, directorul festivalului Astra, referindu-se la selectia de documentare pentru
copii. Filmele acestea vor porni intr-un tur al satelor din judetul Sibiu, o caravana menita sa ajunga si la copiii care nu au putut veni la Astra in timpul festivalului.
Cat despre bucuresteni, li se pregateste si lor o selectie importanta a filmelor din acest an, iar proiectiile vor avea loc, conform traditiei, la Muzeul Taranului Roman, in aproximativ o luna.
Copiii s-au inghesuit de la 8 dimineata sa vada filmele documentare dedicate lor
"Povestiri din Ada Kaleh", un documentar de succes
