Un martor german afirmă că l-a filmat întâmplător pe Michael Schumacher, care schia în momentul accidentului cu viteză moderată, scrie publicaţia Der Spiegel, citată de AFP, scrie Mediafax.
Un steward de 35 de ani, din Essen, susţine că l-a surprins pe Schumacher în timp ce-şi filma prietena cu telefonul mobil, la câţiva metri de locul accidentului.
Potrivit acestui martor, care a contactat vineri publicaţia germană, acest schior, care în opinia lui este Schumacher, avansa cu o viteză maximă de 20 km/h. Imaginile oferite de martor arată în plan secund un schior care avansează pe o porţiune situată între două piste şi apoi cade.
Acest martor intenţionează să trimită imaginile la Parchetul din Albertville, care anchetează accidentul.