12.4 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialMichael Pompeo, director al CIA. Noul șef al spionilor americani este...

Michael Pompeo, director al CIA. Noul șef al spionilor americani este un adversar al Rusiei

Michael Pompeo (53 de ani) este noul director al Central Intelligence Agency (CIA), serviciul de informații externe al Statelor Unite. El a fost validat prin votul Senatului american și a fost învestit în funcție de vicepreședintele SUA, Mike Pence.

Absolvent al Academiei Militare „West Point“ şi al Facultăţii de Drept de la Harvard, în favoarea lui Michael „Mike“ Pompeo, republicanul propus pentru șefia CIA de către președintele Donald Trump în locul lui John Brennan, au votat 66 de senatori, în timp ce 32 s-au împotrivit. Asta înseamnă că Pompeo a primit voturi și din partea senatorilor democrați, deși este un politician cu vederi conservatoare solide.

Încă de la nominalizarea sa, presa de peste Ocean a speculat că este omul care trebuie să-l împace pe Donald Trump cu CIA, după conflictul deschis pe care noul președinte l-a avut, în ultimele săptămâni, cu Agenţia. Împăcare ce a avut loc în urmă cu câteva zile, când Trump a făcut o vizită la CIA şi a lăudat angajaţii.

În toată această perioadă, Pompeo a fost un avocat al CIA, afirmând că este formată din profesioniști „care trec și prin foc“ şi nu a fost influențată politic, contrazicându-l astfel pe Michael Flynn, consilierul pentru probleme de securitate al lui Trump.

Crede că hackerii ruși au primit ordin de la Kremlin

Foarte important este faptul că Mark Pompeo s-a situat pe o poziție divergentă cu Donald Trump în chestiunea implicării Rusiei în campania prezidențială de peste Ocean.

Mike Pompeo şi-a asumat concluziile raportului serviciilor secrete referitoare la implicarea Rusiei în atacurile cibernetice împotriva Partidului Democrat. El a afirmat răspicat că, în opinia sa, hackerii ruși au acționat la cererea Kremlinului.

De altfel, noul director al CIA nu este cunoscut ca un prieten al Rusiei, ci dimpotrivă, a avut de-a lungul timpului poziții contondente la adresa Moscovei. El a etichetat drept inacceptabilă anexarea Crimeii, a fost un susținător acerb al sancțiunilor economice impuse Moscovei și a militat pentru desfășurarea de trupe NATO pe flancul estic al Alianței.

Tortura, un subiect în ceaţă

În cadrul audierilor din Senat, Pompeo a respins metodele de tortură folosite în trecut de CIA împotriva suspecților de terorism și a dat asigurări că nu va începe un astfel de program nici dacă președintele Donald Trump i-ar cere acest lucru.

Astfel de metode (simularea înecului sau alte tehnici de interogare ce contravin drepturilor omului) au fost folosite masiv de către Agenție după 11 septembrie 2001 și au fost stopate după venirea la putere a lui Barack Obama.

Nu toți senatorii sunt convinși că Pompeo va renunța la ele, mai ales că Donald Trump a promis acest lucru în campania electorală. Chiar senatorul republican Rand Paul a apreciat că noul director al CIA nu a fost destul de convingător când a promis că se vor folosi doar tehnici incluse în Manualul Armatei. Paul a argumentat prin faptul că, la întrebările scrise ale Comisiei de Informaţii a Senatului, Pompeo a dat un răspuns care lasă portițe pentru reintroducerea torturii.

Adept al supravegherii totale

Congressman de Kansas, Mark Pompeo a făcut parte din Comisia pentru Informaţii a Camerei Reprezentanţilor, deci a fost direct implicat în supravegherea activității CIA, NSA, dar și în domeniul securității cibernetice.

Din această postură a fost un avocat al NSA în scandalul interceptării globale a comunicațiilor și a cerut ca Edward Snowden, cel care a dezvăluit existența acestui program, să fie adus din Rusia și condamnat la moarte. A fost şi membru și în comisia care a anchetat atacul terorist din 2012 împotriva misiunii diplomatice americane din Benghazi, Libia.

Este un critic acerb al acordului nuclear cu Iranul, afirmând recent: „Abia aştept anularea acestui acord dezastruos cu cel mai mare sponsor statal al terorismului din lume“.

Fiind un politician cu vederi conservatoare solide, s-a opus categoric avorturilor, restricțiilor de deținere a armelor, dar și etichetării corespunzătoare a alimentelor care provin din organisme modificate genetic.

La audierea din Senat, a refuzat să accepte descoperirile în privinţa schimbărilor climatice şi a subliniat că nu va permite credinţelor sale personale faţă de căsătoriile între persoane de acelaşi sex să intervină asupra activităţii de director al CIA. 

Silviu Sergiu
Silviu Sergiu
Studii: Licentiat al Facultății de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării (secția Jurnalism) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (promoția 2001); Master în ”Comunicare și relații publice” (specializarea ”Marketing politic”) din cadrul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA) din București (promoția 2004); Masterand in ”Managementul instituțiilor de presă”, in cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității București. Experiență profesională: Curierul național - redactor economic (aprilie 1998- octombrie 1998); Jurnalul național - redactor politic (1998- 2005); Evenimentul zilei - redactor politic (2005-2006), șef secție ”Politică internă” (2006-2008), editor coordonator (2008-2003), redactor șef-adjunct (2013- 2016); Senior editor "Romania libera" în prezent.
Cele mai citite

Arsenal, Liverpool și Newcastle s-au calificat în semifinalele Cupei Ligii Angliei!

Cele trei echipe au obținut victorii importante în sferturile de finală, avansând în „careul de ași” al competiției. Ultima semifinalistă va fi decisă mâine,...

Nati Meir va fi adus în România. Fostul deputat a fost localizat în Insula Rodos

Nati Meir, fost deputat și condamnat la 11 ani de închisoare pentru infracțiuni precum înșelăciune, trafic de influență și luare de mită, a fost...

Dan Șucu țintește un transfer important pentru Genoa! Ianis Hagi, în vizorul noului acționar majoritar

După ce a devenit principalul investitor al clubului Genoa din Serie A, Dan Șucu își propune să îl aducă pe Ianis Hagi în Italia,...
Ultima oră
Pe aceeași temă