O nouă metodă de furt a luat amploare în cel puțin 12 județe ale țării, din Cluj până în Constanța, trecând prin Muntenia și Moldova. Rețeta după care acționau era pe cât de simplă, pe atât de odioasă: sub pretextul oferirii de pomană a unor bunuri sau produse, intrau în casele victimelor, de obicei persoane în vârstă, și furau tot ce le pica în mână, bunuri sau bani.
”Valoarea totală a prejudiciului depășește 500.000 de euro”, a precizat Gigi Ștefan, procurorul șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Până acum, au căzut victime 68 de persoane în perioada de patru luni (mai – septembrie 2016) documentată de procurori, dar există suspiciunea că ar fi mai multe.
”Metoda era destul de simplă și de eficientă. De regulă, veneau cu o tavă de produse alimentare, pe care aveau și o bancnotă de mare valoare, luau de pe lista de întreținere numele unei oarecare persoane și intrau de regulă la bătrâni peste 80 de ani. Le spuneau că i-a trimis doamna Geta de la etajul 4, alegeau un nume din lista de întreținere, și spuneau că dă de pomană pentru o rudă decedată. Îi oferea produse alimentare și le spuneau că le oferă și două milioane pomană, dar bancnota era de cinci.
”Dați-ne restul ca să putem da de pomană și la vecina de alături”, le spuneau. De regulă, bătrânii picau în plasă. Luau bancnota de cinci, se duceau și luau restul trei milioane, iar cu ocazia asta observau unde îți țin banii. Era pusă să zică o rugăciune de mulțumire împreună cu unul din participanți. Cât timp spuneau de trei ori ”Tatăl nostru” – cam asta era media – se colecta tot de prin casă de cel de-al doilea participant”, a spus Teodor Niță, procurorul de caz. Acesta a afirmat că oamenii erau foarte bine organizați. Toți umblau cu mănuși, schimbau foarte des telefoanele și mașinile. Acționau concomitent pe raza a 12 județe. ”Dacă se întâmpla ca unul dintre bătrâni să se prindă că este jefuit, treceau la violențe fizice”, a subliniat Teodor Niță. S-a întâmplat așa în trei cazuri. De obicei, membrii grupului plecau foarte dimineață de acasă, cel târziu la ora șase. Victimele sunt situate în 12 judeţe; Constanţa, Galaţi, Vrancea, Giurgiu, Gorj, Vâlcea, Olt, Călăraşi, Argeş şi Prahova, Mehedinți, Cluj precum şi în municipiul Bucureşti.
Suspecți aduși din patru județe
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Serviciilor pentru Acțiuni Speciale Constanța și Prahova, sub coordonarea procurorului învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au efectuat, la data 13.12.2016, șase percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Prahova. La audieri au fost aduși, în Constanța, suspecți de pe raza a patru județe, unde aceștia aveau domiciliul.
”A fost o operațiune masivă, care nu putea reuși fără sprijinul polițiștilor. Să aduci 38 de persoane simultan fără să se disemineze informația reprezintă un efort cu totul special. Rechizitoriul în sine are 500 de pagini, sunt descrise faptele și probatoriilor cu care am sesizat instanța”, a spus Teodor Niță.
Zorro, Speranța, Prințu, trimiși în judecată
La data de 14.12.2016 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, printre care se numără peroane ca Mecic Speranța, Culea Lucian Zorro, Mecic Prințu, Ștefan Argentina, Stan Elena Crenguța. Mare parte dintre ei sunt rude, membri ai acelorași familii. În sarcina acestora s-a reținut săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, tâlhărie, furt calificat, complicitate la furt calificat şi tentativă la infracţiunile de furt calificat. Pentru că este vorba și despre constituirea e grup infracțional, victimele nu își mai pot retrage plângerea, a spus procurorul de caz. Suspecții mizau pe faptul că unele victime își retrăgeau plângerile. Unul intre suspecți a fost chiar supărat când o victimă, pe care o păcălise cu 5.000 e euro, i-a cerut 10.000 de euro pentru a-și retrage plângerea.