10.5 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăSpecialMETEO Iată cum va fi vremea în weekend

METEO Iată cum va fi vremea în weekend

În vestul, nordul şi centrul ţării, cerul va fi mai mult noros şi va ploua, în general slab cantitativ, cu precădere în a doua parte a zilei şi la începutul nopţii, informează ANM.

Vineri, în restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar înnorări şi local ploi se vor semnala noaptea, când în zona montană înaltă, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, unde vor fi rafale şi de peste 70…80 km/h, dar temporar, la cote mai scăzute şi în regiunile sud-vestice şi centrale. Temperatura aerului va fi în creştere în sud şi sud-est, astfel maximele se vor încadra între 12 şi 22 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vestul Olteniei, iar minimele între 3 şi 11 grade.

La Bucureşti, cerul va fi variabil, dar se va înnora treptat începând de seara şi mai ales în a doua parte a nopţii va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade, iar cea minimă de 9…11 grade.

La munte, cerul va fi mai mult noros şi va ploua în prima parte a intervalului în masivele nordice, iar spre seară şi noaptea şi în restul zonei montane. La peste 1500 de metri, în cursul nopţii, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe creste, unde vor fi rafale şi de peste 70…80 km/h. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul precedent.

Sâmbătă, în ţară, vremea se va răci faţă de ziua precedentă, dar valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru sfârşitul lunii octombrie. Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua slab, local în regiunile intracarpatice, iar în prima parte a zilei şi în cele sud-estice şi pe arii restrânse în restul ţării. În zona montană, la înălţimi mai mari de 1500 m, treptat, noaptea vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în estul şi sud-vestul teritoriului, precum şi la munte, unde în a doua parte a intervalului, cu precădere pe creste va sufla tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 16 grade, iar cele minime între 1 şi 8 grade.

La munte, cerul va fi mai mult noros. Pe arii relativ extinse, temporar, vor fi precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă, iar la altitudini de peste 1500 m, treptat noaptea vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în a doua parte a intervalului, când pe creste va sufla tare. Temperatura aerului va fi în scădere.

Duminică, vremea va deveni rece. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi precipitaţii pe arii extinse, predominant sub formă de ninsoare, mai intense pe timpul zilei. Vântul va avea intensificări în toate masivele şi mai ales pe creste va sufla tare.

Cele mai citite

Diana Șoșoacă se retrage din viața publică după ce a primit amenințări

Diana Șoșoacă spune că se retrage din spațiul public în urma unor amenințări la adresa ei și a familiei. Președinta SOS România a mai vorbit...

Erdogan avertizează: Turcia pregătită să intervină dacă Siria se destramă

Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a declarat că Turcia este pregătită să intervină pentru a preveni destrămarea Siriei în cazul unor riscuri cauzate de...

Tragedie la Constanța! O asistentă s-a sinucis

O tragedie profundă a avut loc la Constanța, unde o tânără asistentă medicală, în vârstă de 28 de ani, și-a pus capăt zilelor. Tragedie la...
Ultima oră
Pe aceeași temă