Valorile termice diurne vor scădea joi faţă de ziua anterioară în toate regiunile, mai semnificativ în cele sudice, astfel că vremea va deveni mai rece decât în mod obişnuit pentru prima decadă a lunii octombrie, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
În jumătatea de vest a ţării, cerul va fi înnorat, va ploua pe arii relativ extinse şi izolat se vor cumula peste 15…20 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, iar ploile se vor semnala pe spaţii mici. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în regiunile sudice şi de răsărit, dar cu precădere în extremitatea de sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime între în general între 1 şi 10 grade, potrivit
Vremea la Bucureşti
Valorile termice vor scădea semnificativ faţă de ziua anterioară, astfel că vremea va deveni rece. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi condiţii de ploaie slabă, trecătoare, mai ales noaptea. Vântul va continua să prezinte intensificări în cursul zilei, apoi va deveni slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă de 6…8 grade.
Vineri, în ţară
Valorile termice vor fi mai scăzute decât cele climatologic specifice perioadei din an, iar cerul va fi mai mult noros. Va ploua local în regiunile nord-vestice şi pe arii restrânse în rest. În nordul Carpaţilor Orientali vor fi şi precipitaţii mixte, mai ales în cursul nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 17 grade, iar cele minime între 1 şi 11 grade.