Primăria Sectorului 4 a decis sistarea lucrărilor la memorialul victimelor din Colectiv, după declanșarea unui scandal public. Primarul a anunțat că va trimite Corpul de control la Direcția de administrare a parcurilor din Sectorul 4, iar între timp șefii au fost suspendați din funcție.
Memorialul victimelor din Colectiv, pe care Primăria Sectorului 4 vrea să îl construiască în parcul Tineretului, a stârnit numeroase controverse. Oamenii sunt nemulțumiți că memorialul va fi construit în zona grătarelor din parcul Tineretului, iar construcția a fost atribuită, prin încredinţare directă, unei firme suspecte cu un singur angajat.
Pentru a-și exprima nemulțumirile, oamenii vor organiza un protest în data de 9 aprilie, în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Protestul este organizat de grupul "Corupţia ucide" de pe Facebook.
"Se face Memorialul Colectiv. Va fi în Parcul Lumea Copiilor şi va costa 321.405 RON (72.000 EUR). Contractul s-a dat fără licitaţie, prin încredinţare directă, către Euroconstruct. (…) Se fură bani chiar şi atunci când Corupţia Ucide şi omoară 60+ oameni. Ne vedem sâmbăta viitoare la un exerciţiu democratic, ca să arătăm că dacă nu ieşim în fiecare zi, săptămână, acest lucru nu înseamnă că tăcem când observăm astfel de abuzuri", se arată în anunţul publicat pe Facebook de grupul "Corupţia ucide".
Miercuri, oficialii Primăriei sectorului 4 au anunțat că vor demara o amenajare peisagistică în Parcul Lumea Copiilor în memoria victimelor incendiului din clubul Colectiv, aproape de zona de grătare, în baza unui proiect în valoare de 321.411 lei aprobat de consilierii locali.
Proiectul de înfrumuseţare a spaţiului verde din zonă a fost aprobat în şedinţa din 20 februarie şi prevede plantarea a 64 de cireşi japonezi, câte persoane au murit în acest incendiu din 30 octombrie 2015.
Mai mult, primarul interimar al sectorului 4, Daniel Băluţă a declarat că un monument dedicat victimelor incendiului ar urma să fie ridicat doar cu acordul Asociaţiei Colectiv GTG 3010, care pregăteşte un proiect în acest sens.
Cu toate acestea, potrivit unui anunţ publicat pe SEAP pe 15 martie, Direcţia Administrare Parcuri şi Zone Agrement sector 4 a achiziţionat lucrări de construcţie Memorial Colectiv – Zona Şahişti în Parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4.
Contractul vizează cumpărarea directă a acestor lucrări de la societatea Euroconstruct Group SRL din Olteniţa, judeţul Călăraşi. Valoarea contractului este de 321.405 lei, iar data de finalizare a achiziţiei este 11 martie, potrivit SEAP.
Pe de altă parte, conform informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, societatea Euroconstruct Group SRL din Olteniţa a fost înregistrată pe 8 februarie 2008 şi are un angajat. Tipul de activitate, conform clasificării CAEN, desfăşurat de această firmă este "Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice".