Autorii unui studiu realizat de curând în California au dezvoltat o nouă metodă cu ajutorul căreia ar putea fi inversat procesul de degradare cerebrală în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu maladia Alzheimer.
Studiul, care a fost realizat pe melci, a făcut posibilă o descoperire care aduce o rază de speranţă pentru pacienţii diagnosticaţi cu această boală într-un stadiu incipient, informează dailymail.co.uk.
Cercetarea a evidenţiat, de asemenea, felul în care amintirile vechi sunt stocate în creier şi a infirmat cu această ocazie o mai veche teorie populară.
Timp de decenii, cei mai mulţi dintre experţii în ştiinţe neuronale au crezut că amintirile sunt depozitate în sinapse – conexiunile dintre celulele creierului, denumite neuroni, iar acestea sunt distruse de maladia Alzheimer.
„Memoria pe termen lung nu este depozitată în sinapse“, a declarat David Glanzman, autorul studiului, profesor de biologie integrată, fiziologie şi neurobiologie la Universitatea California din Los Angeles (UCLA).
„Aceasta pare o idee radicală, însă noile descoperiri indică această direcţie. Sistemul nervos pare să fie capabil să regenereze conexiunile sinaptice pierdute. Dacă poţi să restaurezi conexiunile sinaptice, memoria îţi va reveni. Nu va fi uşor, dar eu cred că acest lucru este posibil“, a adăugat savantul american.
Profesorul Glanzman consideră că studiul său are semnificaţii importante pentru persoanele care suferă de Alzheimer. Deşi boala este cunoscută pentru faptul că distruge sinapsele din creier, acest lucru nu înseamnă că amintirile sunt distruse.
„Atât timp cât neuronii sunt încă vii, memoria va rămâne acolo, iar acest fapt înseamnă că oamenii vor putea să recupereze unele dintre amintirile pierdute, dacă se află în primele stadii ale maladiei Alzheimer“, a adăugat cercetătorul american.
În stadiile avansate ale bolii, neuronii mor, iar acest fapt înseamnă cel mai probabil că amintirile nu vor mai putea să fie recuperate.
Cercetătorii coordonaţi de profesorul Glanzman au realizat acest studiu pe o specie marină de melci, denumită Aplysia, pentru a analiza procesele de învăţare şi de memorare ale acestor vieţuitoare.
Melcii marini din specia Aplysia prezintă o reacţie defensivă pentru a-şi proteja branhiile de o potenţială vătămare, iar oamenii de ştiinţă au fost interesaţi de reflexul de retragere şi de neuronii senzitivi şi motorii care produc acest reflex.
Ei au îmbunătăţit reflexul de retragere al melcului prin aplicarea mai multor şocuri electrice de intensitate slabă în coada animalului marin.
Îmbunătăţirea a durat mai multe zile, după administrarea unei serii de şocuri electrice, fapt care indică existenţa unei memorii pe termen lung în cazul acestor vieţuitoare.
Profesorul Glanzman consideră că electroşocurile au determinat eliberarea unui hormon, serotonină, în sistemul nervos central al melcilor.
După ce le-a fost ştearsă memoria, cercetătorii au repetat experimentul pe acei melci şi le-au aplicat apoi un număr mic de şocuri electrice la nivelul cozii. Spre surprinderea lor, amintirile acestora, pe care savanţii le credeau complet şterse, au reapărut.
Acest fapt înseamnă că acele conexiuni sinaptice care fuseseră pierdute au fost recuperate.
„Fenomenul sugerează că memoria nu se află în sinapse, ci în altă parte. Noi credem că se află în nuclee de neuroni. Însă nu am dovedit deocamdată acest lucru“, a precizat profesorul american.
