11 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăSpecialMembru al CNA solicită dezbaterea situaţiei TVR în acelaşi regim de urgenţă...

Membru al CNA solicită dezbaterea situaţiei TVR în acelaşi regim de urgenţă ca şi în cazul Antena 3

Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, îi solicită preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, să dezbată starea „falimentară” în care se află TVR în acelaşi regim de urgenţă ca şi în cazul Antena 3, transmite Agerpres

„Aţi propus, iar plenul Senatului a aprobat, interpelarea prim-ministrului Dacian Cioloş în legătură cu modul în care ANAF a procedat la executarea sentinţei penale nr. 701/26.09.2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 888/ A/ 08.08.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală. (…) Deoarece Antena 3 nu are drept exclusiv la protecţia libertăţii de exprimare, în contextul în care acest radiodifuzor, persoană juridică de drept privat, nu dispune de drepturi speciale în raport cu statul, vă solicit în mod public (…) să dezbateţi în acelaşi regim de urgenţă starea falimentară în care se află Televiziunea Română”, se arată într-o scrisoare deschisă adresată de Jucan preşedintelui Senatului. 

Valentin Jucan a spus că discuţiile din plenul Senatului au ridicat problema eventualei încălcări a libertăţii de exprimare a postului de televiziune Antena 3, în ciuda faptului că acţiunea ANAF nu vizează postul de televiziune, ci spaţiul în care acesta îşi desfăşoară activitatea, respectiv „recuperarea unui prejudiciu adus statului român de către Dan Voiculescu”. 

Jucan afirmă că a făcut acest apel în virtutea faptului că TVR, conform Legii nr. 41/1994, este instituţie de interes public, aflată sub control parlamentar, cu atribuţii speciale în informarea corectă a publicului. „La bugetul Televiziunii Române, prin taxa tv, contribuie o însemnată parte a românilor. De asemenea, TVR şi jurnaliştii care se dedică posturilor publice au, la rândul lor, dreptul la a le fi protejată libertatea de exprimare. Televiziunea Română nu se află în situaţia relativ simplă a relocării; Televiziunea Română este în pragul falimentului, adică a dispariţiei. Această stare este infinit mai gravă în comparaţie cu situaţia unui post de televiziune pentru care l-aţi chemat la raport pe prim-ministru”, a declarat Jucan. 

El a subliniat că libertatea presei aparţine tuturor. „Deşi TVR nu vă aduce servicii de imagine, precum alte posturi private, TVR fiind un post de principiu echilibrat, sper să trataţi cu măsură identică situaţia postului public de televiziune, situaţie care se referă în mod direct la interesul românilor, nu la interesul privat al unei persoane condamnate penal care, în plus, a şi prejudiciat statul cu şaizeci de milioane de euro. Libertatea presei aparţine tuturor, nu doar unora”, subliniază Jucan.

Cele mai citite

Atac cu drone asupra Moscovei: Activitatea pe trei aeroporturi a fost suspendată

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a raportat joi seară un atac cu drone asupra capitalei ruse, determinând suspendarea operațiunilor pe trei aeroporturi majore: Domodedovo, Jukovski...

Amenințări cu bombă în sute de școli din Ungaria și Bulgaria: Suspiciuni legate de implicarea Rusiei

Sute de școli din Bulgaria au primit joi amenințări cu bombă, e-mailurile fiind trimise de pe o platformă rusească, informează agenția Novinite, citând radioul...

Eliminarea facilităților fiscale: Doar 10% dintre angajatori vor ajusta salariile brute

Conform unui sondaj realizat de PwC România, doar unu din zece angajatori intenționează să ajusteze salariul brut pentru a compensa eliminarea scutirii de impozit...
Ultima oră
Pe aceeași temă