12.2 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialMEHEDINŢI: Elev de 15 ani, spulberat pe trecerea de pietoni

MEHEDINŢI: Elev de 15 ani, spulberat pe trecerea de pietoni

A plecat spre şcoală, însă nu a mai ajuns la ore. Un elev de 15 ani a fost spulberat de o maşină chiar pe trecerea de pietoni din faţa şcolii.

Tragedia s-a produs în localitatea mehedinţeană Halânga, în jurul orei 7.00, pe Drumul Naţional 67, la ieşirea din Drobeta Turnu Severin, în faţa Grupului Şcolar Agricol Halânga, potrivit Mediafax .

Elevul în vârstă de 15 ani venea din comuna Bala şi era cazat la internatului Grupului Şcolar Halânga, unde urma să îşi lase bagajele, pentru ca mai apoi să meargă la liceul, aflat la câteva sute de metri. Când a ajuns pe trecerea de pietoni, adolescentul a fost lovit de un autoturism Skoda care circula dinspre Drobeta Turnu Severin către Targu Jiu.

Victima a fost găsită la mai mult de 20 de metri de locul accidentului. Medicii veniţi la faţalocului au constatat decesul.

Cele mai citite

Avertizare Cod Portocaliu de inundații emis pentru șase județe

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare de Cod Portocaliu de inundații, valabilă pe 30 septembrie, pentru râurile...

Avertizare Cod Portocaliu de inundații emis pentru șase județe

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare de Cod Portocaliu de inundații, valabilă pe 30 septembrie, pentru râurile...

VIDEO Ninge pe cel mai înalt drum din România. Lucrătorii de la Drumurile Naționale acționează cu utilaje de deszăpezire

Ninge pe cel mai înalt drum din țară, Transalpina, iar lucrătorii de la Drumurile Naționale acționează pentru îndepărtarea zăpezii. Stratul de zăpadă este de 1...
Ultima oră
Pe aceeași temă