2.8 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăSpecialMedvedev: Rusia, nepregătită să recunoască alegerile din Ucraina

Medvedev: Rusia, nepregătită să recunoască alegerile din Ucraina

Situația din Ucraina , la acest moment nu oderă încredere că alegerile prezidențiale vor avea loc la nivelul cuvenit, a declarat prim-ministrul Dmitri Medvedev într-un interviu pentru Bloomberg TV, informează noi.md.

"Dar eu pot să spun că, ca urmare a alegerilor, care vor avea loc în luna mai, o parte dintre oamenii din Ucraina vor vota pentru un candidat sau altul. Desigur, este posibil să se respecte această poziție. Dar este oare aceasta un act de recunoaștere ? Nu, nu este", – transmite cuvintele lui Medvedev Interfax-Ucraina.

Potrivit premierului rus, actul de recunoaștere de către statul străin este posibil doar atunci cînd rezultatele alegerilor indică în mod clar voința majorității covîrșitoare a cetățenilor.

"Federația Rusă este implicată activ în monitorizarea alegerilor, dar, din păcate, situația din Ucraina, la acest moment, nu este de așa natură ca să fim convinși că aceste alegeri vor avea loc în mod corespunzător", – a spus Medvedev.

Potrivit lui, "dacă e să gîndim din punct de vedere legal, juridic", trebuie să înțelegem că aceste alegeri "sînt rezultatul schimbării neconstituționale a puterii de stat".

În acest sens, primul-ministru a reamintit poziția Rusiei: nimeni nu a lipsit de putere pe Viktor Ianukovici, impeachment nu a fost, el singur a scris cererea de demisie, el este în viață și, prin urmare, el este președintele Ucrainei. Acesta este motivul pentru Moscova nu recunoaște legitimitatea guvernului actual de la Kiev și pe președintele interimar.

Anterior s-a anunțat că cancelarul german Angela Merkel a cerut președintelui rus Vladimir Putin să recunoască alegerile din Ucraina.

 

Cele mai citite

Zmeura de Aur 2025. „Joker: Folie à Deux” are șapte nominalizări

Nominalizările pentru premiile Zmeura de Aur 2025, care satirizează cele mai slabe filme și performanțe ale anului, au fost anunțate, iar "Joker: Folie à...

Donald Trump va continua să sancționeze Rusia dacă nu se va așeza la masa negocierilor cu Ucraina

Președintele american Donald Trump a apreciat marți ca 'posibile' noi sancțiuni împotriva Rusiei dacă Moscova nu negociază încetarea războiului împotriva Ucrainei, potrivit barrons.com. 'Este posibil',...

AUR îl susține pe Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din 2025. Simion nu candidează

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat, în urma ședinței Consiliului Național de Conducere (CNC) de miercuri, că îl va susține pe Călin Georgescu...
Ultima oră
Pe aceeași temă