-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialMedic urmărit penal pentru ucidere din culpă

Medic urmărit penal pentru ucidere din culpă

Cazul pacientei decedate după ce a fost supusă unei operaţii estetice a căpătat conotaţii penale, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi începând  urmărirea penală împotriva medicului gălăţean Călin Doboş, învinuit de ucidere din culpă şi exercitarea fără drept a unei profesii. Medicului i s-a interzis şi să părăsească localitatea.

„Actele premergătoare efectuate în cauză au condus la începerea urmăririi penale împotriva învinuitului Doboş Călin, medicul care a efectuat această intervenţie chirurgicală de liposucţie abdominală. Urmărirea penală s-a început pentru două infracţiuni, respectiv ucidere din culpă şi exercitarea fără drept a unei profesii.

Până acum am administrat şi mijloace de probă, am efectuat două percheziţii, una domiciliară şi una la Clinica Hyperion, de unde s-au ridicat mijloace de probă, înscrisuri şi alte probe.

De asemenea, s-a luat şi măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pentru 30 de zile împotriva învinuitului Doboş Călin”, a declarat Ionel Gîlcă, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. Procurorul a infirmat că dr. Călin Doboş ar încerca să se sustragă anchetei. Deşi părea că nu este de găsit, medicul refuzând de să se întâlnească mai multe zile cu membrii comisiei de malpraxis de la Direcţia de Sănătate Publică, totuşi Călin Doboş s-a prezentat la audierile de la Parchet.

„A fost audiat imediat după efectuarea percheziţiilor domiciliare, nu s-a sustras nici un moment urmăririi penale. În ceea ce priveşte declaraţia pe care a dat-o nu pot da detalii. Sigur, în concepţie, fiecare individ se consideră nevinovat, ideea e că s-a prezentat ori de câte ori a fost chemat, iar ancheta îşi urmează cursul”, a mai precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. În cadrul anchetei au fost audiate şi alte paciente ale doctorului Călin Doboş. Clinica „Hyperion” este închisă de la izbucnirea scandalului. În funcţie şi de rezultatele anchetei comisiei de malpraxis, este foarte probabil ca Direcţia de Sănătate Publică Galaţi să ia decizia suspendării activităţii Clinicii „Hyperion”. 

 

Cele mai citite

Cristi Chivu revine pe teren pentru Ajax într-un meci al legendelor împotriva lui Real Madrid!

Cristi Chivu a fost protagonistul unui moment special pe "Johan Cruijff Arena", participând la un meci al legendelor organizat de Ajax Amsterdam cu ocazia...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă