Partida dintre Universitatea Cluj si Minerul Lupeni, din ultima etapa a turului ligii secunde la fotbal, este decisiva pentru soarta mai multor jucatori din cadrul lotului pregatit de Cristi Dulca. Acesta va avea o discutie cu finantatorul Florian Walter imediat dupa meci, in care va pune pe masa numele jucatorilor de care el este nemultumit. "Din pacate pentru ei, tin sa-i anunt ca nu se va mai schimba antrenorul prea curand", a fost declaratia lui Dulca in urma cu trei saptamani, iar solutia lui Walter, de a se debarasa de unii jucatori, pare ca i-a dat dreptate tehnicianului. Meciul de pe arena "Clujana", care va incepe la ora 11.00, are, astfel, o dubla semnificatie pentru Iacob si compania. Un succes nu doar ca mentine sansele de promovare la un procent acceptabil pentru retur, ci le poate salva pielea catorva jucatori aflati pe lista neagra. Biletele vor costa 10 lei pentru fanii "sepcilor rosii". "U" Cluj se afla pe locul cinci in clasamentul seriei B a ligii secunde, la patru puncte de primul loc ocupat de UTA Arad.