Senatorul american, John McCain, a declarat că Washingtonul este mereu dispus să ajute Chişinăul în rezolvarea situaţiei alegerilor în Transistria. „SUA sunt un susţinător ferm al intergrităţii şi stabilităţii atât politice, cât şi economice a Republicii Moldova”, a spus senatorul, transmite NewsIn.
Chişinăul va avea mereu susţinerea Washingtonului, atât pentru rezolvarea dosarului transnistrean, cât şi pentru implementarea reformelor, a declarat senatorul american John McCain, după întrevederea cu preşedintele interimar al R. Moldova, Marian Lupu.
McCain a dat asigurări că va continua să promoveze reformele democratice ale ţării, integrarea în UE şi susţinerea economică a Republicii Moldova în Congresul Statelor Unite.
Senatorul a subliniat şi că susţinerea SUA a fost dovedită prin vizita recentă a vicepreşedintelui american, Joe Biden, la Chişinău.
La rândul său, Marian Lupu a insistat asupra susţinerii oferite de Statele Unite prin diverse proiecte şi programe, care contribuie la dezvoltarea economică şi socială a ţării, precum şi asupra suportului Guvernului american pentru reformele economice şi juridice.
Lupu a mai spus că doreşte intensificarea dialogului dintre Republica Moldova şi SUA, cerând ca dosarul transnistrean să fie inclus în agenda acestor discuţii.
Senatorul republican John McCain, fost candidat la preşedinţia Statelor Unite în 2008, se află duminică la Chişinău, la invitaţia premierului Vlad Filat.
John McCain va merge la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi va vizita centrul istoric al Capitalei.
Seara, senatorul american, însoţit de Vlad Filat şi alţi oficiali moldoveni, dar şi de ambasadorul SUA, vor lua cina la Cricova.
John McCain va părăsi Republica Moldova luni dimineaţa.