5.2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialMazăre se plânge de blocarea unor conturi inexistente

Mazăre se plânge de blocarea unor conturi inexistente

 

Primarul Constanței, Radu Mazăre, a declarat ieri, că are conturile blocate. „Toate amenzile judiciare pe care le-a primit primăria, de-a lungul sutelor şi miilor de procese în care se judecă cu diverşi cetăţeni mi-au fost reţinute de domenii de la ANAF mie şi mi s-a pus sechestru mie, personal.

Lucru acesta s-a întâmplat acum un an şi ceva, pentru 5 miliarde lei vechi. Juriştii au contestat şi au susţinut în instanţă că primarul nu este Radu Mazăre, cetăţeanul, ci este Consiliul Municipal prin primar. Vă judecaţi cu Consiliul Municipal prin primar. Domnii de la ANAF au considerat că dacă la Radu Mazăre este trecut CNP-ul trebuie să plătesc eu personal ­amenzile. Pentru cele 5 miliarde ne-am judecat, iar în mai multe procese instanţele au spus: „Da! Este primarul municipiului”.

Citește și: VIDEO. Radu Mazăre are conturile blocate de ANAF: ”Mă simt vânat”

Dacă, primăria câştigă un proces nu bag eu banii în buzunar, ci intră la municipalitate”, a declarat Mazăre, ieri, ziariștilor care îl așteptau în fața Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, acolo unde este obligat să se prezinte lunar. Primarul a precizat că ­sechestrul este pentru 7 miliarde lei vechi. ”Sechestrul este pus pe trei ­conturi. Noroc că nu am bani prea mulţi. Eu mă aştept la orice, în ţara asta. Trăiesc din cash-ul pe care îl am în declaraţia de avere”, a spus primarul. „Dau explicaţii pentru avere. În ultima adresă pe care am ­primit-o de la ANI, acum câteva zile, mi-au cerut ­documente care să ­justifice ­cheltuielile mele personale. ­Bonuri de la restaurant, de la mall, de la chiloţi. Eu ştiu că în ţara românească oamenii trebuie să justifice veniturile. Mă simt hăituit. Mă simt vânat. În fiecare zi de luni şi marţi am şedinţe cu avocaţi”, a conchis Mazăre.

Citește și: Radu Mazăre, despre procesul lui Voiculescu: ”Seamănă a comandă politică”

Declaraţiile lui Mazăre trebuie luate însă cu rezerve. Este nefiresc ca unui primar să îi fie blocate conturile pentru că primăria pe care o conduce nu și-a plătit amenzile. Am încercat să verificăm afirmațiile primarului Constanței la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați, din care face parte și AJFP Constanța şi, deşi nu avem o poziţie oficială, am aflat că este imposibil să fie blocate conturile primarului pentru amenzile neplătite de primărie.

AVERE

Conturi aproape goale

Potrivit declarației de avere depusă în luna iunie a acestui an, Radu Mazăre nu are prea mulți bani în conturi. De fapt, în acte figurează numai un cont curent de 4.629 de euro (de fapt un card de credit cu cash colateral), și două carduri de credit fără depozit colateral. Banii din care primarul spune că trăiește acum sunt cei 290.000 de euro cash pe care îi ține acasă. Potrivit aceleiași declarații, Mazăre a câștigat din salariul de primar 32.235 de lei, a vândut acțiuni de 80.000 de euro și a recuperat un împrumut de 13.435 de lei acordat unei persoane juridice.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...

Avem 40.000 de joburi neocupate și 451.000 de șomeri

Piața muncii va fi afectată de îmbătrânirea populației, ponderea celor activi, de peste 65 de ani, va depăși 30% în 2035 Numărul locurilor de muncă...

1.000 de zile de război pe scară largă între Rusia și Ucraina

Pe clădirile UE au fost proiectate imagini cu steaguri ucrainene, un omagiu adus apărătorilor țării Liderii, oficialii și diplomații occidentali au marcat cele 1.000 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă