Recentele sondaje de opinie indica un PNG in libera cadere, in timp ce o serie de voci sustin ca PRM este terminat pe scena politica a tarii – dat fiind ca aproape jumatate din parlamentarii partidului au tradat cauza lui Vadim, dezertand care incotro. Drept care se poate conchide ca paraxeniile de vodevil nu constituie, pana la urma, un substitut satisfacator pentru lipsa perspectivei de accesare a bugetului de stat, indubitabil atractiv si pentru nationalisti.
Cam la atat se reduc putinele vesti incurajatoare ale acestei lungi si dezolante toamne politice. Din pacate, efectul lor consolator este infim si dispare complet la vederea zambetelor largi afisate de numerosii monstri ai tranzitiei. Acestia se descurca de minune, sarind nonsalant dintr-o barca politica in alta, atat timp cat cea noua ofera colacul de salvare util propriei cariere politice, eminamente profitabila.
Cel mai recent exemplu pare a fi Dumitru Dragomir, desi anuntul oficial privind primirea sa in randurile pediste se lasa, deocamdata, asteptat. Nu am insa nici o temere ca influentul baron al fotbalului ar putea ramane orfan politic pentru o perioada indelungata de timp. Este limpede ca personaje importante din PD vor fi agreat, initial, primirea sa in partid, batand intr-o temporara retragere doar dupa ce au vazut reactiile negative survenite. La fel de clar este ca nici una dintre mintile luminate ale PD nu luase, anterior, in calcul posibilitatea zeflemelii publice, datorate nenumaratelor "perle" enuntate, de-a lungul anilor, de Dragomir. Intre acestea s-a remarcat, desigur, concluzia de a fi "ajuns la o varsta la care mi-am dat seama ca trebuie sa fiu cinstit". Nu ne-a fost dat, din pacate, sa aflam cand anume s-a petrecut exceptionala revelatie – cert ramane ca se va fi inregistrat dupa bruiajul actului prezidential de condamnare a comunismului, din 18 decembrie, de catre circarii peremisti. De altfel, Dragomir are numeroase amintiri frumoase legate de perioada antedecembrista – aspect confirmat chiar de domnia sa: "Am fost un om bogat in timpul comunismului, ca si in perioada capitalista."
In conditiile unor astfel de "flirturi" politice – dar si ale altor manevre dubioase –, o metamorfozare a PD intr-un arhitect al noii politici dedicate cetatenilor si reprezentarii autentice a intereselor acestora, dar total indiferent la potentialele profituri obtenabile de pe urma variilor grupuri de interese, pare aproape utopica. Unica diferenta intre PD si PNL sau PSD consta, in prezent, din mesajul sau distinct populist, nu din principii etice superioare. Ministrii pedisti aflati in functii in perioada 2004-2007 pot lesne fi comparati, din multiple puncte de vedere, cu omologii lor penelisti si udemeristi – constatare defel flatanta.
Episodul Dragomir dovedeste, indiferent de finele sau, ca interesul PD afisat in cursul campaniei pentru referendum fata de electoratul tanar, cu o buna pregatire profesionala, nu a fost decat o tactica pe termen scurt, nicidecum un deziderat pentru a recladi partidul cu ajutorul acestor grupuri sociale. Judecand dupa atitudinea lor din ultimele luni, pedistii nu vor varsa o lacrima in cazul pierderii respectivului segment al electoratului, cautandu-si salvarea tot la turma afaceristilor constienti ca prosperitatea lor depinde de bunele relatii avute cu autoritatile locale sau centrale. Astfel, "reteta" ramane stereotipa – favoruri politice in schimbul unor "concesii" economice.
Emil Boc si alti lideri pedisti pot argumenta, fireste, ca in conditiile luptei politice duse cu liberalii nu dispuneau de alternative, fiind nevoiti sa recurga la asemenea aliati. Ce-i drept, batalia dintre PD si PNL a ajuns sa semene cu un prim razboi mondial la scara mai redusa – prima mare deflagratie a tranzitiei romanesti, iar in aceste conditii, victoria ar reveni, conform modelului istoric, celor care vor reusi sa incheie cele mai multe aliante. Dar perpetua lupta pentru putere va conduce, inerent, si la diformitati analoge celor intalnite in Europa anilor ’20-’30.
Astfel, ultimele luni s-au caracterizat deja printr-o ascensiune notabila a aripii "edililor" – o consecinta a faptului ca Basescu nu a reusit sa-l faca sah-mat pe Tariceanu. Un partid dominat de primari cu agende si prioritati proprii nu va fi insa unul care sa-i garanteze lui Basescu obedienta dorita, in special in cazul unui nou mandat prezidential. Interesul granzilor de provincie fata de crearea unui partid profesionist, centralizat, va fi zero. Viesparul intereselor locale va propasi, iar presedintele va constata, mai devreme sau mai tarziu, ca majoritatea pedistilor nu dau doi bani pe renasterea Romaniei. Sosirea unor dragomiri va consolida randurile celor cu viziuni politice complet limitate si il va lasa pe Basescu mai izolat si mai vlaguit ca oricand.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
