Pana recent, nu mi l-am imaginat vreodata pe Ion Cristoiu cu un turban pe cap, dar deunazi mi-a amintit, involuntar, de mullahii ce fac parte din pragmatica structura de putere de la Teheran, nevoiti a realiza, pe parcursul ultimelor saptamani, ca risca sa piara chiar pe mana prozelitilor aflati la carma tarii.
Ca si revolutia iraniana, o mare parte a mass-media autohtone se afla, la randul ei, pe mainile unor personaje pe cat de zbuciumate, pe atat de implacabile. Dan Voiculescu este, probabil, figura cea mai emblematica. Ajunge sa te uiti succint la emisiunile TV si/sau la continutul publicatiilor controlate de moguli pentru a te dumiri ca patronii nu prea se dau in vant dupa jurnalisti cu o gandire autentic independenta, decisi sa redea evenimentele neintimidati si nepartinitori. Cel putin in cazul lui Voiculescu, motivele pentru care a intrat pe piata mass-media sunt clare: canalele tv si publicatiile detinute urmau sa-i prezinte activitatile publice intr-un mod cat mai ceremonios, desi povestea vietii sale ramane una greu de transformat intr-o capodopera pana si pentru romancieri de talia unui Balzac sau Scott Fitzgerald. Din nefericire, jurnalistii care sperasera ca aderarea Romaniei la UE va induce, inerent, schimbarea si, in timp, posibilitatea explorarii detaliate a cotloanelor mai intunecate ale politicii si afacerilor indigene au fost nevoiti sa se trezeasca, pana la urma, la o cruda realitate. Intre timp, destui au ajuns fie izgoniti de la locurile de munca sau au renuntat benevol la exercitarea profesiei, fie si-au temperat zdravan spiritul critic.
De presiuni au parte insa si acei jurnalisti care au decis din varii motive – varsta, vederi politice, bani, rivalitati personale – sa nu puna umarul la intemeierea unei Romanii curate si pluraliste. Aidoma mullahilor iranieni, i-au preferat pe fundamentalisti acelor forte care aspirau la o democratie autentica, trezindu-se pana la urma insa luati in colimator chiar de hardlineri. Reprezentanti ai breslei ca Ion Cristoiu nu au putut sau nu au dorit sa se impace complet cu rolul – de altfel, cat se poate de comod – de gazetar sau analist emerit. Iar tanara garda reformatoare din mass-media a fost, intre timp, inlocuita in buna parte de personaje agresive si mojice, capabile sa sara inclusiv la gatul propriilor idoli de odinioara. Acesti lupi tineri se bucura, aparent, de sprijinul total al mogulilor, devenind o portavoce ce tot reitereaza, de dimineata pana seara, viziunile inexorabile ale stapanului.
Din fericire, televiziunile romanesti nu dispun de prea multi "entertaineri" de genul lui Mircea Badea, dar, atat timp cat Antenele sunt conduse ca un imperiu, se va gasi, probabil, suficient de lucru pentru astfel de personaje care se disting exclusiv prin cinism si apucaturi mitocanesti.
Daca Dan Voiculescu a ajuns sa prefere salariatii fara retineri de ordin etic atunci cand sunt asmutiti impotriva unor colegi cazuti in dizgratia patronului, indraznesc sa cred ca va putea pune cruce colaborarii cu Ion Cristoiu – cu toate ca viziunile celor doi concorda, probabil, in privinta caii optime pe care ar trebui s-o apuce tara. Dar Cristoiu este un gazetar profesionist – mandru de meseria sa si constient ca instrumentul ei de baza se toceste, mai devreme sau mai tarziu, daca este folosit constant doar pentru a reda directivele patronului. Ca orice profesionist, este perfect capabil sa o intervieveze pe Elena Udrea astfel incat demersul jurnalistic sa nu aduca instantaneu a lupta intre gladiatori. si isi poate permite negresit si luxul constatarii ca imuabilele atacuri nocturne la adresa lui Basescu ajung plictisitoare nu doar pentru telespectatori, ci si pentru domnia sa in calitate de invitat permanent.
Pe la sfarsitul anilor ’90, cand se afla la conducerea ziarului "Cotidianul", Ion Ratiu l-a apreciat drept gazetar dificil. Orgolios si obstinat, Cristoiu a fost departe de a-i canta in struna patronului, ale carui editoriale ajungeau nu o data publicate in paginile mai anodine ale ziarului. In era Voiculescu insa, este limpede ca jurnalistii, ageamii sau profesionisti, trebuie sa-si reprime orice dram de originalitate si sa urmeze cu sfintenie linia editoriala trasata "de sus", indiferent cat de absurda sau lipsita de valoare ar fi.
Poate ca ziaristul Cristoiu vede, in aceste zile, "mene tekel"-ul scris cu litere de-o schioapa pe zidurile babilonicei prese autohtone, intelegand ca in astfel de vremuri oligarhice nici macar jurnalistii cu vederi preponderent conventionale, ca ale sale, nu prea mai au sanse de scapare. Ar fi o trista ironie a sortii daca sfarsitul carierei sale ar sta sub semnul unui control si mai redus asupra propriei activitati jurnalistice decat i-a fost dat la debut, la "Viata Studenteasca", ajungand in final eclipsat de o pseudovedeta care ne demonstreaza, seara de seara, ca mentalitatea de militian este, din nefericire, inca departe de a fi disparut o data cu dictatorul.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
