Salonul Auto de la Geneva 2011, ce se va deschide pe 1 martie 2011, este primul din acest deceniu care se va desfăşura sub semnul optimismului.
Era şi timpul ca fabricanţii de maşini să arboreze o mină mai optimistă, iar afişul acestui salon arată că timpurile bune sunt pe cale să revină în lumea auto. E bine de ştiut că modelele lansate la acest salon au fost gândite înainte de criză, pentru că ciclul de dezvoltare a unei maşini noi este de 3-5 ani, iar modificările aduse pe parcurs nu sunt esenţiale. Cu toate acestea, sunt câteva maşini – unele de serie, altele la nivel de concept – care anunţă deja care sunt cele mai importante tendinţe din industria auto, tendinţe ce vor marca modul în care sunt construite automobilele acestui deceniu.
Maşina electrică
Cea mai accesibilă abordare în domeniu este deocamdată a celor de la GM, care vor lansa la Geneva modelul Opel Ampera, o maşină care foloseşte un motor electric pentru a se deplasa între 40 şi 80 de kilometri doar pe baterii, dar care la nevoie apelează şi la un motor pe benzină pentru a furniza energie propulsorului electric şi a mări astfel autonomia la valori apropiate de cele ale unui autovehicul normal (500 km). Cu o acceleraţie de la 0-100 km/h în 9 secunde, Ampera nu este un model lent, iar designul său mai ispăşeşte din păcatele hibridelor, transformând acest autovehicul într-unul demn de dorit.
Ampera nici nu necesită o infrastructură nouă, pentru că poate fi alimentat la o priză normală de 230V în doar patru ore, fie acasă, fie în parcarea de la serviciu. Importanţa acestui model rezidă în faptul că elimină teama unei autonomii reduse, dar depăşeşte şi pro-blema poluării în oraşe, acolo unde şoferii îşi petrec peste 80% din timp.
Cu alte cuvinte, în peste 80% din cazuri Ampera va merge doar pe baterii, la un cost per kilometru mult mai mic decât al unei maşini care funcţionează pe benzină sau chiar al unui hibrid clasic. Rămâne de văzut şi preţul de achiziţie, principalul obstacol în calea adoptării pe scară largă a modelelor electrice sau hibride.
Maşina conectată
BMW Vision ConnectedDrive este conceptul adus de germani la Geneva pentru a demonstra că maşinile se transformă treptat în noduri de reţea, cu scopul ca până la finele deceniului să comunice în permanenţă cu şoferul, dar şi între ele. Maşina are senzori care comunică cu infrastructura şi cu sateliţii GPS şi îi indică şoferului prin intermediul unui afişaj tridimensional pe parbriz cele mai bune rute sau informaţii utile, cum ar fi parcările cele mai accesibile. Şi pasagerul are propriul său ecran cu acces permanent la internet, de la care poate trimite informaţiile necesare (hărţi, locuri de interes) pe display-ul şoferului, împlinindu-şi rolul de navigator. Prin intermediul unui sistem de asistenţă, un operator tele-fo-nic poate ajuta şoferul trimiţându-i acestuia pe sistemul central al maşinii harta optimă pentru a ajunge la un punct de interes, iar maşina analizează şi starea de spirit a pasagerilor, încercând să adap-teze recomandările pe care le face, fie despre rutele cele mai bune, fie despre punctele de interes de pe traseu. Este doar un prim pas către maşina care se conduce singură, deşi nu suntem chiar siguri că dorim asta…
Noua maşină de oraş
Dacă am adus în discuţie două dezvoltări tehnologice high-tech, iată şi reversul medaliei: marile grupuri auto vor lansa tot mai des platforme comune pe care să dezvolte automobile relativ identice, diferenţiate doar prin marcă, cu precădere în clasa supermini, acolo unde startul l-au dat deja Toyota Aygo, Peugeot 107 şi Citroën C1, dar şi Fiat 500 şi Ford Ka.
Volkswagen nu putea lipsi de la acest clone-fest şi va aduce la Geneva versiunea de serie a noului Up!, primul supermini VW realizat pe platforma modulară MKB. Modelul lung de aproape 3 metri promite să aducă în acest segment calitatea obişnuită la modelele Golf sau Polo, dar la un preţ de pornire situat sub 9000 de euro. El va fi urmat de modele Skoda şi SEAT similare, pentru o luptă corp la corp cu tripleta italo-nipono-franceză. A zis cineva de războiul clonelor?
Noul premium
Supremaţia germană din segmentul premium este din ce în ce mai des atacată, în ciuda eşecurilor francezilor sau suedezilor de a conta cât de cât pe această piaţă. Iată că cele mai coerente eforturi vin din Japonia, iar acest deceniu va decide dacă niponii vor reuşi să reediteze succesul din clasa medie de volum şi în zona premium. Sud-coreenii promit că vor urma cât de curând, deocamdată îşi ascut săbiile.
Cel mai bine poziţionaţi par a fi cei de la Infiniti, care vin la Geneva cu un nou concept, în fapt o maşină care arată practic gata de a intra în producţie. Sub numele de cod Etherea, conceptul anunţă intenţiile Infiniti de a da peste cap segmentul premium compact printr-o maşină care nu e nici sedan, nici hatchback, nici coupé şi nici crossover, dar are câte puţin din toate. Lungă de 4,4 metri, Etherea continuă filozofia mărcii de a integra elemente de design tipice arhitecturii tradiţionale japoneze într-un interior de lux, iar poziţionarea spre extremităţi a roţilor anunţă un model extrem de manevrabil. Poziţionată cu siguranţă cu 10-15% mai jos ca preţ decât maşinile germane la dotări şi performanţe similare, Etherea anunţă şi o întărire a capului de pod obţinut de japonezi pe segmentul premium european în acest deceniu.