In cadrul unei razii la Halda de Zgura a combinatului Mittal Steel de la Galati, cei 50 de politisti si luptatori DPIR au capturat de la cei peste 100 de hoti care actionau in zona zece excavatoare, cinci tractoare si un microbuz TV cu care hotii scoteau din zgura deseurile si le transportau la centrele de colectare din apropiere.
Un parc auto in valoare de zeci de miliarde
O razie a Politiei la Halda de Zgura a combinatului siderurgic de la Galati s-a soldat cu o confruntare din care nu au lipsit focurile de arma si confiscarea unui numar impresionant de utilaje, pe care hotii le adusesera la halda pentru a scoate deseurile metalice ramase in zgura: zece excavatoare tip wola, cinci tractoare si un microbuz TV. Pentru detinerea unui asemenea parc de utilaje grele, hotii de deseuri ar fi invidiati de orice investitor care mizeaza pe succes in afaceri. Descinderea in forta a celor 50 de politisti si „mascati” de la DPIR a avut loc in urma solicitarilor administratiei Mittal Steel Galati, care a cerut de mai multe ori interventia politiei pentru eliminarea bandelor de hoti care operau la halda. La aparitia politistilor si a luptatorilor DPIR, peste 100 de hoti rascoleau muntele de zgura cu ajutorul a zece excavatoare. Hotii au incercat sa fuga cu tot cu utilaje, dar, din cauza terenului moale si a baltilor din apropierea haldei, au fost nevoiti sa paraseasca utilajele incercand sa scape cu fuga. Disperat, unul dintre hoti a incercat sa fuga cu tot cu excavator, traversand balta de slam din apropierea haldei, dar utilajul a ramas intepenit in mal si in cele din urma hotul a fost nevoit sa se predea. El a primit primul ajutor de la politisti si a fost transportat de ambulanta la Spitalul Clinic de Urgenta Galati, unde a fost internat cu diagnosticul hipotermie.
Cercetari pentru descoperirea proprietarului
„Actiunea noastra a fost declansata in urma numeroaselor sesizari primite de la conducerea combinatului prin care erau semnalate furturi de zeci si sute de tone de metale feroase si neferoase. In afara utilajelor am mai retinut trei suspecti care vor avea insa statutul de martori”, a declarat adjunctul pe Ordine Publica al sefului IJP Galati, comisarul-sef Cristache Jipa. Cercetarile sunt continuate pentru identificarea adevaratilor proprietari ai afacerii cladite pe furtul deseurilor de fier din zgura de furnal.