-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialMasajul tracic, magnet pentru românce

Masajul tracic, magnet pentru românce

Tratamentul facial cu oxigen şi masajul tracic cu vin sunt metodele de relaxare preferate de turistele din România care îşi petrec vacanţa în Bulgaria. Unul dintre cele mai mari lanţuri hoteliere din lume, care operează cinci hoteluri de lux în Bulgaria, a cunoscut în anul 2010 o creştrere cu 7% a numărului de români care le utilizează, datorită acestor tratamente. Cifra se situează peste creşterea medie înregistrată de turiştii de alte naţionalităţi. Turiştii români au preferat diferite tratamente de aromoterapie, pe locul al doilea aflându-se tratamentele de înfrumuseţare. „Estimăm o creştere de peste 15% a volumului de business din turismul medical şi de înfrumuseţare în anul curent”, a arătat Maria Shishkova, director de Marketing şi Vânzări Sol Melia Bulgaria.


Shiatsu, mandala şi băi turceşti

Concret, printre cele mai cerute servicii din hotelurile de cinci stele bulgăreşti se numără o gamă specială de tratamente faciale pentru diferite tipuri de ten şi o gamă de masaje „magice” (Thai, Shiatsu etc.). Printre cele mai solicitate se află „Body Peeling & Bubble Massage”, care presupune un peeling şi masaj în hamam (baia turcească), urmate de o baie cu jet terapeutic puternic. „Numeroase terapii exotice sau locale devin, de asemenea, foarte căutate de românce. Între acestea trebuie menţionate «Mandala» (un tratament oriental, care combină aromoterapia cu masajul cu pietre calde), terapia Rhodopski (care include tratamentul cu dale fierbinţi) sau masajul tracic cu vin şi ulei de struguri”, a precizat Maria Shishkova.

Pe urmele Madonnei

Un alt SPA renumit din staţiunea Nessebar promite momente de relaxare de neuitat. „Turiştii se întorc foarte des pentru masajul cu miere pe tălpi sau pe spate (care relaxează musculatura, elimină toxinele şi aduc (un plus de energie), împachetările în uleiuri esenţiale, extract de cafea verde etc. În ceea ce priveşte tratamentele faciale, la modă sunt cele cu oxigen, cu efect hidratant şi de reîntinerire, netezind şi diminuând liniile fine şi ridurile, şi reprezentând astfel o soluţie perfectă de tratament împotriva îmbătrânirii. „După un astfel de tratament pielea devine mult mai fină, mai moale, mai hidratată, mai elastică şi are un aspect mult mai tânăr. Este cunoscut faptul că tratamentul cu oxigen împotriva îmbătrânirii este preferat şi de celebrităţi ca Madonna, Eva Longoria, Nicole Kidman etc.”, spun specialiştii altui SPA bulgăresc.

Numărul de turişti români, în creştere cu peste 10%

În ceea ce priveşte numărul turiştilor români care vor vizita Bulgaria în 2011, acesta va marca o creştere de cel puţin 10% în fiecare dintre hotelurile Sol Melia Bulgaria. „Numărul turiştilor români care au optat pentru petrecerea vacanţei de vară în hotelul din Nisipurile de Aur a crescut în 2010 cu peste 9% comparativ cu 2009, iar în acest an ne aşteptăm să avem o creştere de minimum 10% faţă de anul precedent. Hotelurile noastre din Obzor şi Nessebar au înregistrat, la rândul lor, în 2010 creşteri de circa 30% a numărului de turişti români care şi-au petrecut acolo vacanţele şi ne aşteptăm ca în 2011 să avem al doilea an consecutiv cu aceeaşi creştere de peste 30%”, a arătat Maria Shishkova. Potrivit unui studiu, românii ocupă unul dintre primele trei locuri în ceea ce priveşte turiştii străini care optează pentru hotelurile de lux din Bulgaria ale grupului străin. În 2011, în cele cinci hoteluri sunt aşteptaţi peste 70.000 de turişti, dintre care peste 30.000 de români. Sejurul mediu în luna mai costă 25 de euro pe zi de persoană, în regim all inclusive, urmând să crească la 37 de euro în iunie.

Cele mai citite

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă