În semn de solidaritate cu victimele atentatului de la Paris, vineri seara, vor fi organizate marşuri în Bucureşti şi Cluj.
”Tragedia atacului terorist de la Paris ne obligă la solidaritate. Umanitatea este datoare în această zi să manifeste pașnic și să strângă rândurile în fața extremismului de orice fel. Începând cu ora 18.00, în fața Ambasadei Franței de lângă Piața Romană ne întâlnim pentru a susține libertatea de exprimare!”, se arată pe o pagina de Facebook creată cu acest scop.
Marşul de la Bucureşti va pleca din faţa Ambasadei Franței, iar acţiunea de la Cluj va avea ca punct de plecare Casa de Cultură a Studenților, din Piața Lucian Blaga.
Acestea nu sunt primele acțiuni de solidaritate care au avut în țara noastră, după atentatele din Franța. Miercuri seară, un grup de persoane au aprins lumânări în faţa Ambasadei Franţei din București.
Săptămâna trecută, în Franţa, au avut loc mai două atentate sângeroase. Primul din ele a vizat publicaţia Charlie Hebdo, iar al doilea un magazin evreiesc din Paris.
În total, 17 persoane au murit în această serie de atacuri comise de fraţii Kouachi şi de Amedy Coulibaly, trei jihadişti francezi, care au afirmat că s-au coordonat şi care au fost ucişi de forţele de ordine vineri seara.