0 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialMarmureanu: Cutremurul de sambata nu a fost urmat de replici

Marmureanu: Cutremurul de sambata nu a fost urmat de replici

Directorul Institutului National de Fizica a Pamantului, profesorul Gheorghe Marmureanu, a declarat, duminica, pentru AGERPRES, ca activitatea seismica din Vrancea este calma.
"Pana duminica, la ora 10,00, nu s-a inregistrat nicio replica a seismului de sambata. Un asemenea seism este normal pentru Vrancea", a spus Marmureanu.
Cutremurul de pamant din zona Vrancea, din seara zilei de 25 aprilie, a avut magnitudinea de 5,1 pe scara Richter si s-a produs la adancimea de 100 km, conform Institutului National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, din Bucuresti.

Din datele prelucrate pentru o lunga perioada reiese ca probabilitatea producerii unor replici care sa fie simtite este extrem de mica pentru acest tip de cutremure din zona Vrancea, considera specialistii institutului.
Produs la ora 20,18,48 (ora Romaniei), cutremurul a fost simtit cu intensitatea V pe scara Mercalli, in zona epicentrala si cu intensitatea III-IV in zona orasului Bucuresti.
Cutremurul a fost resimtit, de asemenea, pe o arie intinsa inspre nord-est (Iasi, Chisinau, in Republica Moldova) si sud-vest (Pitesti, Craiova si chiar in Bulgaria).
Cutremurul nu a produs niciun fel de pagube.

Pentru zona Vrancea, studiile indica o perioada medie de repetare de doi-trei ani a seismelor de magnitudine de peste cinci grade. In ultimii zece ani au fost generate patru cutremure cu magnitudine mai mari de cinci grade: in 28 aprilie 1999 – 5,3 grade, in 6 aprilie 2000 – 5 grade, in 27 octombrie 2004 – 6 grade si in 14 mai 2005 – 5,1 grade.
Duminica, la Institutia Prefectului Vrancea a avut loc sedinta Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, ocazie cu care prefectul Raluca Dan a precizat ca "autoritatile de la nivelul judetului sunt preocupate, in permanenta, de acest fenomen".

Prefectul a solicitat reactualizarea planului de interventie in cazul producerii unui seism si a cerut solutii pentru rezolvarea vulnerabilitatilor identificate ca urmare a producerii seismului de sambata seara.
Astfel, prefectul a solicitat ISU Vrancea, IPJ Vrancea, ISJ Vrancea si Crucii Rosii sa coopereze pentru a crea o strategie comuna necesara derularii unei campanii de educare a populatiei in cazul producerii unui seism.
De asemenea, prefectul a cerut STS solutii pentru ca blocarea retelelor de telefonie mobila si telefonie fixa sa nu mai afecteze comunicarea dintre Comisiile Locale de Interventie in Situatii de Urgenta si membrii CJSU.
"In acest moment, interventia post-seism ar putea fi ingreunata de imposibilitatea transmiterii unor date, intr-un mod eficient", a aratat prefectul.

De asemenea, Raluca Dan a vorbit despre intentia Consiliului Judetean Vrancea de a realiza o "Harta de Hazard Seismic" la nivelul judetului.
"Daca aceasta harta va fi realizata vom fi primul judet care vom stii exact unde sa actionam atunci cand se va produce un fenomen natural nedorit", a mai spus prefectul.

Informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro

Cele mai citite

Cel mai mare operator nuclear din lume, pregătit să revoluționeze piața energetică românească

EDF Trading intră pe piața de energie din România, înainte de liberalizarea din 2025 Divizia de trading a gigantului francez de stat Électricité de France,...

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...

Consumul de antibiotice în UE a crescut cu 1% între 2019 şi 2023

Italia ocupă locul întâi în Europa în privința deceselor cauzate de infecțiile cu bacterii rezistente la antibiotice, raportând aproximativ 12.000 de decese din cele...
Ultima oră
Pe aceeași temă