Ambasadorul american la Bucureşti, Mark Gitenstein, şi-a exprimat joi seara îngrijorarea faţă de starea educaţiei şi a instituţiilor de sănătate din România. „Dacă vorbim de instituţii, ceea ce mă îngrijorează este starea educaţiei şi a instituţiilor de sănătate din România. Cred că acestea reprezintă o problemă”, a spus ambasadorul american într-o intervenţie la Antena 3, referindu-se la „ce nu funcţionează în România”.
În schimb, despre sistemul judiciar, criticat adesea, ambasadorul a declarat că „începe să se reformeze”, adăugând că aceasta „este condiţia sine qua non a oricărei reforme”. Gitenstein a explicat că beneficiile unui sistem juridic responsabil sunt în primul rând economice, precizând că investitorii vin acolo unde funcţionează un stat de drept şi unde este transparenţă. Nu în ultimul rând, există şi un beneficiu socio-uman – tinerii nu vor mai fi tentaţi să emigreze: „Trebuie să aveţi stat de drept, trebuie să aveţi transparenţă, pentru a atrage investiţii, pentru a atrage noi investitori în România. Poate cel mai important lucru, acestea vă vor ţine tinerii aici, în România. Dacă ei cred că vor fi trataţi egal în companii şi trataţi egal în faţa legii, vor decide să rămână şi cred că acest lucru depinde de construirea unui sistem juridic responsabil şi transparent. Aceste lucruri vor atrage companiile, vor creşte nivelul de trai şi-i vor păstra pe români aici, în loc să se mute în Marea Britanie sau în Austria să lucreze”, a spus ambasadorul american.
Potrivit NewsIn, Mark Gitenstein a precizat că vrea să ajute ţara noastră „să se ajute singură”, respingând ideea că SUA au devenit noua „Înaltă Poartă” pentru România vremurilor contemporane. „Vreau să-i ofer României putere, să se descurce atât cu economia, cât şi în domeniul militar, vreau să vă ajut să vă reformaţi statul, instituţiile, să lăsaţi în urmă era comunistă şi să vă descurcaţi singuri. Acesta este scopul nostru. Nu să depindeţi de noi. Nu este bine pentru noi şi nici pentru voi. Nu, nu văd lucrurile aşa”, a insistat diplomatul.
El a repetat declaraţiile făcute cu alte ocazii şi a spus că cel mai descurajant lucru pe care l-a întâlnit în România, cel care îl deranjează cel mai tare, este atitudinea defetistă, de „asta-i viaţa”, mentalitatea care refuză să creadă în schimbare. „Trebuie să preluaţi motto-ul lui Barack Obama, ‘da, putem’, asta aş vrea să văd aici, în România. Cred că puteţi face schimbări importante şi aţi făcut deja schimbări importante”, a afirmat ambasadorul Mark Gitenstein.