Specializat in ceea ce el numea „dialogul cu mortii”, dramaturgul german din est Heiner Muller (1929-1995), altfel un revoltat impotriva constrangerilor regimului comunist, a scris si un alt Hamlet, „Hamletmachine”, piesa care a avut premiera la Odeon, in regia lui Dragos Galgotiu, pe pragul Festivalului National de Teatru.
Spectacolul a fost creat parca in trena „Portretului lui Dorian Gray”, prin acea atmosfera spectrala si acel estetism, decadente s-ar fi spus altadata, care faceau deliciile lumii dandy-lor altor epoci. Dar toata aceasta atmosfera se impleteste atat de bine cu viziunea, postmoderna in fond, a regizorului, cu Hamlet care-si traieste tragedia, concentrat, in prima parte a spectacolului, fiindu-i acesteia si actor si judecator, apoi confruntandu-se, in alt ev, cu dictatorul care a devenit unchiul sau, incat in final spectatorii raman mai multe clipe pe ganduri inainte de a izbucni aplauzele. Marius Stanescu, acest artist atat de nedreptatit al scenei romanesti de azi, nu pierde ocazia de a-si arata marile calitati, subtilitatea si accentele diverse pe care stie sa le puna, determinand intreaga miscare, altminteri savant elaborata de Razvan Mazilu, a spectacolului. El este secondat de Antoaneta Zaharia, in Ofelia, o actrita de mare inteligenta si finete, de Ionel Mihailescu, un Polonius uluitor, al carui joc dezvaluie si invaluie, duce in deriziune si revine in tragicul shakespearian, penduland, ca intregul spectacol de altfel, intre acestea doua. Horatio este un balerin, Traian Vlas, al carui corp spune poate mai mult decat vorbele personajului. Pilonii grotescului sunt Gelu Nitu, in rolul lui Claudius, Oana Stefanescu, in rolul Gertrudei. O cenzura spectrala pune Stafia Regelui, interpretata de un balerin exceptional, Tiberiu Almosnino, aici un actor desavarsit.
De partea cealalta cad si se ridica cei doi gropari, Marian Ghenea si Laurentiu Lazar, figuri de comedie care alterneaza cu Rosenkrantz si Guildenstern, intepretati extraordinar de Gabriel Pintilei si Paula Niculita, pe rand actori, mimi, dansatori si clovni, mai ales clovni. In fine, Osric, un personaj din zona grotescului, al carui interpret lucid, Mugur Arvunescu, a facut pentru colegii sai si o cronica vesela dupa spectacol. Decorul, original si generator de idei, este semnat de Andrei Both, iar costumele de Doina Levintza. Jocul muzicii este de o mare subtilitate si marcheaza trecerile rapide dintr-un registru in altul, iar luminile accentueaza inspirat imaginea care trimite cand la expresionism, cand la postmodernism, desi Heiner Muller il declara singurul postmodern pe un autor foarte modern, care lucra la… posta, August Stram. Prima bomba a spectacolului este creierul care inlocuieste craniul din mana lui Hamlet. Semnalul ca trecem dincolo de schelet la esenta. O pendula imensa da si ea semnale din cand in cand: trecerea timpului, alunecarea din tragedie in grotesc, din comedie in satira. Un spectacol unic pe care trebuie sa-l vedeti neaparat.
