Marile pariuri politice ale anului preeuropean difera foarte putin de cele din 2005. Doar ca rateul si remiza calduta nu mai sunt permise. Puterea si opozitia vor juca, probabil, dupa principiul „totul sau nimic”. Dupa cum vor iesi din 2006 – invingatori sau invinsi – depind integrarea in UE la termen, alegerile parlamentare din 2008 si, de ce nu?, prezidentialele din 2009. Adica mai toate proiectele politice majore ale Romaniei.
1. Anticoruptia. Va fi, probabil, alaturi de aplicarea masurilor de reforma in justitie, batalia anului. Rezultatele din 2005 au marcat un semiesec. O noua paranteza in lupta anticoruptie va avea efecte nocive in plan intern: pe de o parte va accentua perceptia publica de complicitate si cumetrie politica iar pe de alta va „spala” imaginea PSD de „partid al coruptilor”, nedovedit in doi ani de opozitie.
Comisia Europeana avertizase in raportul din octombrie 2005: „Coruptia ramane o problema serioasa si larg raspandita iar lupta impotriva coruptiei trebuie sa continue si sa fie prioritara, inclusiv aplicarea legislatiei existente, rezolvarea coruptiei politice la nivel inalt”.
Ce s-a intamplat intre timp? Actorii „coruptiei politice la nivel inalt”, amenintati cu „tepe” in timpul campaniei, au disparut ca lumina stelara – „azi o vedem si nu e”. Adrian Nastase, Florin Georgescu, Rodica Stanoiu si alte personaje din dosarul „Stenogramelor PSD” au dat scurte interviuri la Parchet iar cazul a fost clasat. La Dan Ioan Popescu n-au ajuns nici prin dosarul Electrica, nici verificandu-i colosala avere. Dinspre Iacobov si RAFO – vedetele campaniei electorale – liniste. Serban Mihailescu, zis Miki Spaga, si restul camarilei guvernamentale au intrat, parca, in pamant. Lor le-au luat locul personaje de mana a doua: Ion Dumitru, fostul director Romsilva, alti parlamentari semianonimi si Radu Mazare. Ultimul a devenit speranta procurorilor. Telefonul dat de premierul Tariceanu in dosarul Patriciu a adaugat o bila neagra la capitolul anticoruptie. In tot acest timp Consiliul Superior al Magistraturii a franat constant proiectele Ministerului Justitiei si a sarit in apararea propriilor membri suspectati de coruptie. In ianuarie, dupa alegeri, vom afla daca CSM isi va pastra componenta dominant-antireformista sau demisiile anuntate si noii sefi vor schimba macazul.
De ceea ce va scrie peste cateva luni in raportul Comisiei UE depinde integrarea la termen a Romaniei. Clauza de salvgardare atarna deasupra justitiei iar activarea ei ar insemna amanarea aderarii cu un an. Puterea se imbata cu apa rece raportand triumfalist scaderea nivelului coruptiei din mediul de afaceri. Suna ridicol si distonant in raport cu subtirimea dosarelor de la parchet si cu asteptarile UE. Pentru un raport pozitiv in aprilie este nevoie de rezultate notabile, dosare finalizate eficient si o justitie functionala.
2. Anticipatele. Nu e clar daca proiectul este mort. Pentru unii discutia ar inchisa definitiv inca din vara, dupa ce premierul Calin Popescu Tariceanu s-a razgandit si a renuntat la demisie. Totusi, mai sunt de luat in calcul cateva variabile: daca raportul UE din aprilie iese prost, calea spre anticipate este larg deschisa. Guvernul Tariceanu pica automat. Daca iarna trece fara o cadere dramatica a Aliantei, iarasi sunt posibile. Anticipatele in 2006 ar rezolva o mare problema, daca Alianta va supravietui. Alegerile parlamentare, care cad la termen in 2008, s-ar decala cu un an si s-ar suprapune cu prezidentialele din 2009. Astfel, Traian Basescu ar avea posibilitatea sa joace rolul de „locomotiva” electorala si sa „traga” dupa el Alianta PNL-PD la fel ca in 2004. Un argument puternic impotriva anticipatelor ar fi integrarea in UE. O campanie electorala ar da peste cap caldendarul integrarii si ar face imposibila respectarea angajamentelor la termen. Insa anticipatele devin perfect posibile daca aderarea se amana pentru 2008. Pe de alta parte, argumentele pro anticipate de acum un an stau in picioare: „Solutia imorala PUR” e tot la guvernare, Guvernul se impiedica intr-o majoritate parlamentara fragila iar Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu fac jocurile de la sefia celor doua Camere.
3. Fuziunea PNL-PD. La bilantul Aliantei, Traian Basescu relansa proiectul fuziunii, aparent irealizabil. Cele doua partide au raspuns dorintei prezidentiale comandand rapid sondaje pentru a stabili raportul de forte, insa gestul pare mai degraba de complezenta.
Rezistenta interna la ideea de fuziune este puternica si are resorturi simple: liderii din teritoriu se tem ca prin comasarea celor doua partide isi vor pierde pozitia si influenta. Liberalii din aripa Patriciu manifesta ostilitate deschisa fata de PD si Traian Basescu iar sentimentul e reciproc. Nici apropiatii lui Calin Popescu Tariceanu nu-si imagineaza un viitor prea fericit intr-un partid dominat de vointa atotputernicului Basescu. In mod previzibil, nici „grupurile de interese” din jurul Guvernului si PNL nu vor incuraja fuziunea. Daca nu se va realiza anul viitor, fuziunea PNL-PD ramane o utopie. Un eventual esec al proiectului va amplifica macinarera interna din Alianta si va spori tensiunile intre PNL si PD. Si aici nuantele sunt importante. Fuziunea s-ar putea realiza cu o parte din PNL, reprezentata de liberalii cazuti in dizgratie: Mona Musca, Valeriu Stoica si Cristian Boureanu. Chiar este de asteptat ca liberalii disidenti sa incerce, incurajati eventul discret de la Cotroceni, sa traga de partea lor cat mai multi liberali din teritoriu iar „ruperea” PNL poate fi luata in calcul pentru 2006.
4. Relatia Basescu-Tariceanu. Seful statului va actiona, poate chiar mai apasat in 2006, ca un „presedinte jucator” si va imbraca, dupa imprejurari, haina de premier sau de lider al Aliantei. Pe Traian Basescu il pandeste insa boala populismului. Iesirile de genul „intre mine si popor este o comunicare speciala” s-ar putea inmulti din dorinta de a-si mentine si consolida puterea, strans legata de sprijinul popular. De cealalta parte, premierul Tariceanu va incerca sa imite „stilul Basescu” si va ceda tentatiei populismului, mai ales ca se afla pe toboganul popularitatii.
Din acest punct de vedere va fi anul exercitiilor de imagine si al seductiei publice ca obsesie politica. Conflictul intre cei doi poate izbucni oricand, mai ales daca Guvernul va fi supus din nou unor presiuni publice dinspre Cotroceni, care vor da peste cap planurile „grupurilor de interese” de pe orbita Palatului Victoria.
5. Relansarea opozitiei. Pentru PSD regasirea echilibrului intern va fi preocuparea numarul unu iar pentru Mircea Geoana sansa de a se impune ca lider. La consiliul national programat pentru ianuarie Mircea Geoana va incerca, probabil, sa-l recupereze pe Ion Iliescu in partid. „Impacarea” cu adversari interni ca Dan Ioan Popescu si Marian Vanghelie s-a produs deja, tot in speranta ca va reusi sa castige aliati in partid. Ceilalti lideri vor cauta, probabil, sa-si vaneze greselile pentru a-si pregati din timp pozitia intr-o eventuala noua reconfigurare interna. Aflat intr-o accentuata criza de autoritate, Mircea Geoana va fi sacrificat fara ezitari in cazul declansarii anticipatelor iar puterea reala va trece oficial din nou in mainile lui Adrian Nastase. Presiunea interna anti-Geoana va creste, in mod previzibil, daca partidul nu se va ridica in sondaje. Va fi interesant de urmarit evolutia asa-numitului „grup de la Cluj”, in frunte cu Dancu si Ioan Rus, care a manifestat inca de anul trecut tendinte de independenta si federalizare in interiorul PSD.
In ceea ce priveste PRM, cresterea neasteptata in sondaje il va incuraja pe liderul sau sa apese pedala nationalismului, mai ales ca se inmultesc „euroscepticii”. Vadim Tudor va reveni, probabil, la discursul antimaghiar pe masura ce UDMR va presa coalitia sa grabeasca adoptarea legii statutului minoritatilor.
