-0 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialMarian Vanghelie, criză renală înainte de procesul de corupție

Marian Vanghelie, criză renală înainte de procesul de corupție

Primarul suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost dus, miercuri, de urgență, la Spitalul Universitar, după ce a făcut o criză renală. El trebuia să se prezinte la Tribunalul Bucureşti, pentru un nou termen de judecată în procesul în care este judecat pentru fapte de corupţie, informează Mediafax.

Astfel, avocatul lui Marian Vanghelie a cerut magistraţilor să amâne judecarea pe motiv că el nu se poate prezenta, întrucât a fost transportat la spital. Potrivit apărătorului, edilul suspendat a fost dus cu maşina de către şoferul său la secţia de primiri urgenţe a Spitalului Universitar cu suspiciuni de criză renală.

Judecătorii au admis solicitarea de amânare şi au dat un nou termen pentru data de 18 mai, în dosarul în care Marian Vanghelie este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani, el aflându-se sub control judiciar.

În 7 iulie 2015, Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie, unele săvârşite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte. În acelaşi dosar sunt judecaţi, sub control judiciar, şi omul de afaceri Mircea-Sorin Niculae, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, Sorin-Ştefan Ciocan, pentru spălare de bani şi directorul Economat Sector 5, Laura Ciocan, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani. De asemenea, procurorii l-au trimis în judecată şi pe Marin Dumitru, în stare de libertate, pentru dare de mită.

Conform rechizitoriului procurorilor, în perioada 2006 – 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al Sectorului 5, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a cerut şi a primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro, reprezentând un „comision” de 20% din încasări.

Procurorii anticorupție au arătat că „aceste foloase au fost pretinse şi primite de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu atât în vederea atribuirii de către Primăria Sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri cât şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală a acestor contracte este de aproximativ 738.019.000 de lei)”.

Anchetatorii susţin că foloasele necuvenite la care se face referire în rechizitoriu au constat în predarea de sume de bani, încheierea şi executarea unor contracte, nejustificate din punct de vedere economic, cu societăţi comerciale controlate de către Vanghelie ori în legătură cu care acesta avea un interes personal, în cedarea părţilor sociale şi, implicit, a patrimoniului unei societăţi comerciale către persoane indicate de edilul suspendat sau în transferul dreptului de proprietate asupra a două vile către o persoană indicată de Marian Vanghelie.

De asemenea, ar fi fost achitate cheltuieli ale campaniilor electorale, oferite ceasuri, încheiate contracte de sponsorizare cu Primăria Sectorului 5 Bucureşti, în vederea susţinerii financiare a organizării unor manifestări publice ce i-au adus capital electoral lui Marian Vanghelie şi ar fi fost achitate sume de bani unor persoane care au întocmit liste cu semnături pentru susţinerea unei candidaturi la alegerile europarlamentare.

Prejudiciul total cauzat bugetului Sectorului 5, prin activitatea infracţională a lui Vanghelie, este de aproape trei milioane de lei, susţin procurorii.

În aceeaşi perioadă, „o parte considerabilă din sumele de bani şi din celelalte foloase patrimoniale necuvenite primite drept mită au fost supuse unor ample operaţiuni de spălare de bani”, procurorii susţinând că au fost utilizate circuite financiare fictive, desfăşurate de Vanghelie, Niculae şi de Laura şi Sorin Ciocan, având rolul de a disimula produsele, obiect al infracţiunilor.

Marian Vanghelie este primar al Sectorului 5 din anul 2000, el câştigând alegerile din poziţia de candidat al PSD. El a fost membru al acestui partid până în noiembrie 2014, când a fost exclus, alături de Mircea Geoană şi Dan Şova, în urma votului Comitetului Executiv Naţional al PSD. Ulterior, în martie, Vanghelie şi Geoană au anunţat înfiinţarea unei noi formaţiuni politice – Partidul Social Românesc.

 

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...
Ultima oră
Pe aceeași temă