6.7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecial"Marfa" preferata de televiziuni

„Marfa” preferata de televiziuni

A revenit la Pro TV, duminica, la ora 14.00, Andi Moisescu sa ne ofere "Apropo Tv", una din putinele emisiuni ce atentio­neaza asupra gaurilor din cascavalul ambalat spectaculos si vandut sub forma de productii tv. In primele doua editii ale noului sezon au fost prezentate "prefa­bricatele" botezate "vedete".

Singurele emisiuni ce pun punctul pe "i" si isi permit curajos sa arate de la gafele la kitschul din ograda televi­ziunilor, raman "Carcotasii" cu Serban Huidu si Mihai Gainusa (Prima TV) si "Apropo Tv" cu Andi Moisescu (Pro TV). Ca format, evident, emisiunile sunt total diferite, dar au aceeasi tinta: mass-media si "vedetele" sale. Critica acida a "carcotasilor" este directa, la obiect, emisiunea vaneaza atent aberatiile intalnite pe mai toate canalele tv ce devin apoi subiecte pentru un spectacol amuzant, o satira spumoasa. La "Apropo Tv", Andi Moisescu atentioneaza insa asupra curentelor ce macina diverse emisiuni, de pilda, cel al prefabricarii de "vedete" care aduc audienta, fara sa fie remarcabile prin valoarea personalitatii lor. Realizatorul ataca falsul, facatura, prostul gust, kitschul ce prolife­reaza si degradeaza emisiunile tv. "Apropo Tv" are chiar si o tenta educativa, simpla, "asa da" si "asa nu", se sugereaza discret si prin comentariile celor invitati sa-si manifeste opiniile fata de exemplele selectate de realizator pentru a-si sustine tema fiecarei editii. De fiecare data, Andi Moisescu are inscriptionata pe tricoul sau "lo­zinca" editiei, definitorie pentru subiectul propus. "Criza. Violenta. Pornografie. Traim bine!" sau "Sunt lucruri frumoase in toate imperfec­tiunile", subliniau propunerea tematica a celor doua editii din cel de-al noualea sezon al emisiunii. Fara ostentatie, doar ca o constatare, in prima editie, rea­lizatorul vorbea despre "Fecundatia la romani intens dezbatuta dimineata, la pranz si seara" si "Romania porno", pregnante subiecte pentru diverse emisiuni. Alina Plugaru, Sexy Braileanca, Simona Sensual sau Eleva porno si alte fete palide devenite "vedete" prin bunavointa televiziunilor erau amintite. Despre folosirea lor pe diverse canale tv isi exprimau opiniile invitatii: "O industrie senzuala intr-o tara senzuala", spunea Toni Grecu, iar Rasvan Popescu, de la CNA, cu tristete constata: "Publicul nu poate recepta decat ce i se da"! Duminica trecuta, Andi Moisescu a propus o dezbatere despre "marfa pe care o speculeaza televiziunile", despre modelul Barbie – femeia slaba, inalta, cu sani opulenti, siliconata si, daca se poate, blonda. Canoanele de frumusete impuse de televiziuni sunt rezultatul operatiilor estetice, ajunse la mare pretuire. Invitatii, Andreea Esca, Razvan Exarhu sau Simona Tache, cu delicatete, nu se revoltau, nu condamnau "femeia botoxata sau turnata", "femeia cu buzele cat capsunile", "moda ajustarilor fizice" pentru succesul la barbati, efect dorit de orice siliconata. S-a amintit doar ca si "femeile nemodificate estetic pot fi apreciate". In analiza inteligenta a "marfii Barbie" – promovata insistent de mass-media pentru castigul audientei -, se mai sublinia ca "O operatie estetica e mai scurta decat… o facultate"!

Trebuie precizat ca in spatele realizatorului functioneaza o echipa de profesionisti care infaptuiesc si montajul alert al emisiunii, folosind imagini-argument pentru tema dezbaterii, inspirat selectate. Admirabil este modul in care Andi Moisescu, fara vehementa, atentioneaza asupra punctelor nevralgice existente in mass-media ce ii afecteaza credibilitatea prin cultivarea kitschului si prostului gust. "Apropo Tv" ramane o emisiune in aparenta amuzanta, bine intocmita cu scopul precis de a de­monstra o trista realitate, ca "in notorietate (n.n. – obtinuta cu ajutorul televiziunii) in­vin­ge tupeul, nu valoarea"! Tupeul e specific insa nu numai "vedetelor" de carton, ci si multor indivizi ce patrund insistent in casele noastre prin intermediul televiziunilor.

 

ileana.lucaciu@romanialibera.ro

Cele mai citite

Danemarca consolidează apărarea Groenlandei după declarațiile lui Trump

Danemarca a anunțat o creștere semnificativă a bugetului pentru apărarea Groenlandei, la scurt timp după ce fostul președinte american Donald Trump și-a reiterat dorința...

Cel mai lung tunel din România rămâne, încă, un vis. Finalizarea proiectului ar putea întârzia până după 2033

Investiția de aproape un miliard de euro rămâne incertă, din cauza lipsei fondurilor și a birocrației Construcția celui mai lung tunel feroviar din România, care...

Ilfovul interzice tăierile comerciale de păduri: Plan de management și centuri verzi pentru viitor

Într-o decizie istorică, tăierile de păduri în scop comercial vor fi interzise în județul Ilfov, marcând o etapă importantă pentru conservarea mediului. Consiliul Județean...
Ultima oră
Pe aceeași temă