7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialMarele patriot din Giulesti

Marele patriot din Giulesti

Nu este obligatoriu sa fii fan al ros-albastrilor pentru a recunoaste performanta de exceptie a Stelei, care s-a calificat pentru a treia oara consecutiv in primavara europeana, o premiera absoluta pentru fotbalul romanesc.
Campioana noastra a bifat in aceste trei sezoane de prezenta in Europa si 39 de meciuri in cupele europene. Cea de-a treia calificare nu a fost deloc usoara, Steaua aflandu-se in una din cele mai puternice grupe, dominata de Real Madrid si Lyon, doua din principalele pretendente la cucerirea trofeului. S-a luptat pentru locul trei cu Dinamo Kiev, o echipa cu o prezenta obisnuita in cupele europene, reprezentanta unei tari care a ajuns in sferturile CM 2006, pentru care a dat cinci jucatori nationalei Ucrainei. Si-a asigurat pozitia a treia in grupa in urma egalului de marti seara, fara a mai astepta ultimul meci.
O remiza muncita si transpirata de jucatorii Stelei, obtinuta, e adevarat, si in urma unei mari greseli de arbitraj, acuzata in mod firesc vehement de jucatorii ucraineni, care pun la zid prestatia brigazii de arbitri din Cehia si in special a asistentului Zlamal, care a anulat un gol valabil in repriza secunda, cand a semnalizat un ofsaid imaginar la o centrare a lui Cernat, faza din care Satkah a inscris cu capul.
Culpa brigazii de arbitri cehi este indiscutabila, dar asemenea greseli de arbitraj nu sunt unicat, chiar cand este vorba de nivelul impus de meciurile disputate in Liga Campionilor. Fotbalul romanesc, in special la nivel de echipa nationala, a avut de suferit in urma unor erori de arbitraj, in urma carora a pierdut calificari la campionate mondiale si europene. De aceasta data a beneficiat de o asemenea greseala Steaua.
Sa legi si sa pui insa calificarea Stelei numai pe seama acestei erori nu este corect. Este jalnic atunci cand o asemenea apreciere vine din partea unui patron de club. George Copos, animat de un inalt spirit patriotic, se grabeste sa multumeasca arbitrilor si striga: „Traiasca poporul ceh, care ne-a ajutat!”. O ironie veninoasa, care vine din partea unui om care se pretinde de fotbal, dar care nu are nimic comun cu el. Intre Cristi Borcea, care declara direct ca nu iubeste Steaua, dar apreciaza performanta echipei lui Olaroiu, si George Copos, care incearca sa treaca totul pe seama greselilor arbitrilor cehi, e cale lunga si nu face decat sa arate inca o data caracterul patronului din Giulesti, suparat pe succesul Stelei si lacrimogen fata de insuccesul celor de la Dinamo Kiev. Mare patriot George Copos!

Cele mai citite

Elon Musk, sprijin public pentru AfD în campania electorală din Germania. Declarația controversată a miliardarului

Elon Musk, miliardarul american și CEO al Tesla și SpaceX, a intrat în atenția opiniei publice din Germania prin sprijinul declarat pentru partidul de...

Amnistia fiscală aduce venituri record: 5,8 miliarde de lei la bugetul statului

Amnistia fiscală din acest an a generat încasări de 5,8 miliarde de lei, conform datelor Profit.ro, o sumă în linie cu estimările revizuite ale...

Justin Trudeau, aproape de pierderea funcției: Moțiune de cenzură planificată pentru începutul anului viitor

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau ar putea pierde guvernarea în primele luni ale anului viitor, după ce liderul Noului Partid Democrat (NPD), Jagmeet Singh, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă