Ca-ntr-un banc tip Radio Erevan, profesorilor li s-a promis, votat, promulgat o majorare a salariilor cu 50% de la 1 octombrie 2008, dna Ecaterina Andronescu a lacrimat, dl cutare a spus ca profesorii sunt ca lumanarile si cate si mai cate. Pe urma a ajuns si la noi zvonul ca e criza in lume, a ajuns si criza insasi. Nu le venea sa creada, nici dlui presedinte, nici altor marimi ca o sa fim atinsi de criza mondiala, atat erau de obisnuiti cu a noastra, eterna. Asa ca, din criza mondiala peste criza romaneasca, profesorii nu s-au ales cu nici un leu in plus la salariu, ba ii ameninta si pe ei criza cu o reducere de personal de nu mai putin de 15.000 de posturi. Chiar daca pana la urma n-or sa fie dati afara chiar 15.000 de apostoli ai educatiei, cateva mii tot or sa paraseasca terenul, astfel incat ceilalti, cei ramasi, sa zica mersi ca au scapat. De data asta, pentru ca data viitoare nu se stie. Iar data viitoare poate fi maine sau poimaine, deoarece la noi criza da inca semne serioase de viata, chiar daca pe la altii, se spune, a incetat. si acum, iata bancul cu Radio Erevan la care faceam referire la inceput: e adevarat ca tovarasul X-ov a castigat o Volga? E adevarat, numai ca nu era o Volga, ci o bicicleta, si n-a castigat-o, ci i s-a furat. (Volga, adica automobilul sovietic, celebru in epoca.)
Mereu castigam cate-o Volga care e o bicicleta si cand ne uitam la ea vedem ca ni s-a furat. si cand te gandesti ca un premier de altadata, cu unghie lunga la degetul mic, pretindea ca nu mai e nimic de furat in tara asta! Dar de cand nu mai era nimic de furat s-au mai consolidat cateva averi din bani publici, s-au mai cumparat cu bani nejustificabili locuinte de lux si automobile la fel. Iar guvernantii, ca erau intr-o alianta sau in alta, au mai promis ritos diverse majorari ca sa ne ia voturile.
Trebuie sa retinem insa: marirea salariilor profesorilor nu a fost o promisiune, ci o lege votata de Parlament si promulgata urgent, ca veneau alegerile, de presedintele tarii. Or, daca legea s-a votat si nu s-a aplicat, ce concluzie putem noi sa tragem in ce-i priveste pe cei care au promovat legea respectiva, in timp ce criza mondiala bantuia prin lume, iar la noi era ignorata? Una singura: cei care au promovat legea, cei care au votat-o si promulgat-o erau incompetenti. Erau? Sunt, pentru ca si dupa alegerile uninominale tot ei legifereaza, tot ei promulga. Daca intr-o intreprindere particulara un manager se dovedeste incompetent, oare ce i se intampla? Nu e greu de ghicit: este concediat. In fruntea statului roman stau, asadar, o suma de incompetenti si acolo raman, oricate dovezi ale incompetentei lor ar da. Pentru ca ei, cei de sus, au la indemana o supapa: concedierea functionarilor publici care sunt prea multi si poate ca si ei au dat dovezi suficiente de incompetenta. Dar pot sa pariez ca nu dupa competenta si incompetenta vor fi pastrati si concediati functionarii publici, asa cum s-a vazut si pana acum. Pai, ar fi si de neconceput ca intr-un stat condus de persoane incompetente competenta sa fie aplicata totusi la nivelurile inferioare, pentru ca asta ar contrazice insasi (ne)calificarea celor de sus. Criteriul competentei se aplica ori la toate nivelurile, ori la nici unul. Pentru ca incompetentul n-are cum sa se pronunte in cunostinta de cauza asupra competentei altora.
Totusi, la ce sunt buni politicienii romani? Ca trebuie sa fie ei buni la ceva daca ii tot alege lumea. Ei bine, da, sunt buni la ceva, la manipularea opiniei publice, sunt buni de gura, mai vulgar spus. Sunt buni sa se lupte intre ei in cadrul partidelor, cum se intampla acum la PSD, pentru functia suprema. Dupa alegerile prezidentiale, vechile rivalitati intre partide s-au mai aplanat, din moment ce s-a vazut strania alianta PSD-PNL, in schimb, rivalitatile au coborat in partidul-pilot de pana acum, cel care se trage, a emanat din fostul partid unic. Dar acest tip de intrigarie se intalneste de cand lumea prin institutiile, mai ales, de stat, unde seful X este sapat de subseful Y sau unde subseful isi sapa vreun subaltern care ameninta sa-i ia locul. Cum ar spune un personaj din Caragiale: "chestiuni de taraba, onorabile". La chestiuni de taraba politicienii nostri sunt tari, doar de acolo emana, in realitate, de la taraba. si, mai ales, intr-acolo isi indreapta dorintele, spre o taraba cat mai mare, cat mai incapatoare pentru ei si pentru familiile lor si pentru clientii lor. Ca sa ajunga acolo, la marea taraba, sunt in stare sa voteze legi despre care stiu ca nu vor putea fi puse in aplicare, sunt in stare, cum se spune, sa-si omoare si mama, in orice caz, "tovarasii de lupta".
